Sâmbăta trecută, la AJF Brăila, în cadrul şedinţei cu delegaţii echipelor din Liga a V-a, s-a stabilit ţintarul meciurilor din turul campionatului Ligii a V-a la fotbal şi tot cu acest prilej s-au tras la sorţi meciurile din primul tur al Cupei României - faza judeţeană. Campionatul Ligii a V-a la fotbal din Judeţul Brăila este format din 34 de echipe iar aceastea au fost împărţite în trei serii. În fiecare sâmbătă se vor juca meciurile dintr-o serie a acestui eşalon, astfel că în prima etapă, programată în ultimul weekend al acestei luni, mai precis sâmbătă, 27 august, vor evolua echipele din prima serie. La finalul sezonului regulat se vor desfăşura turneele play-off şi play-out. În seria întâi şi a treia, în play- off vor intra primele şase echipe, iar celelalte şase în play-out, iar în seria doua primele şase vor merge în play-off iar celelalte patru în play out. "Noi am alcătuit trei serii pentru ca echipele să aibe cheltuieli cât mai mici cu deplasările şi toată lumea a fost de acord. De asemenea, pentru că numărul de meciuri ar fi fost mic, iar campionatul următor s-ar fi încheiat în aprilie, am stabilit de comun acord că la finalul returului
să continuăm cu turneele play-off şi play-out. Conform regulamentului impus de FRF după încheierea sezonului regulat punctele se vor înjumătăţi", a declarat Mihai Ianoş, secretarul AJF Brăila.
Programul primei etape:- Sâmbătă, 27 august, ora 17.00:
Seria I:
Dinamo Măxineni - Unirea Grădiştea
Siretul Vădeni - Voinţa Racoviţa
Dinamo Salcia Tudor - Înfrăţirea Gemenele
Victoria II Traian - FC Urleasca
Spicul Râmnicelu - Olimpia Cazasu
Romgal Romanu - Speranţa Măxineni
Seria a II-a - Duminică, 28 august, ora 11.00:
Tricolorul Lanurile - Stanriz Stăncuţa
Şoimii Unirea - FC Tufeşti
Comagrim Dudeşti - Dacia Berteşti
Spicul Zăvoaia - Voinţa Bărăganul
Dunărea Gropeni - Tractorul Viziru
Seria a III-a - Duminică, 28 august, ora 11.00:
Voinţa Plopu - Viitorul Galbenu
Voinţa Găiseanca - AS Jirlău
Viitorul Cireşu - AS Bordei Verde
Avântul Mircea Vodă - Victoria Deduleşti
Voinţa Făurei Sat - Pescăruşul Drogu
Petrolul Ulmu - Viitorul II Ianca
Prima etapă a Cupei României programează meciurile:
Sâmbătă, 13 august
Voinţa Plopu - FC Urleasca
Tricolorul Lanurile - Voinţa Bărăganul
Spicul Râmnicelu - Voinţa Racoviţa
Olimpia Cazasu - Siretul Vădeni
Romgal Romanu - Înfrăţirea Gemenele
Dunărea Gropeni - Şoimii Unirea
FC Tufeşti - Dacia Berteşti
Stanriz Stăncuţa - Tractorul Viziru
Duminica, 14 august
Speranţa Măxineni - Victoria II Traian
Unirea Grădiştea - Viitorul II Ianca, ora 18.00
Petrolul Ulmu - Viitorul Cireşu
Voinţa Găiseanca - Victoria Deduleşti, ora 17.00
AS Jirlău - Pescaruşul Drogu, ora 17.00
Avântul Mircea Vodă - AS Bordei Verde
Viitorul Galbenu - Voinţa Făurei Sat
Dinamo Salcia Tudor - Dinamo Măxineni, ora 17.00
Comagrim Dudeşti - Spicul Zăvoaia
Celelalte jocuri încep la ora 11.00.