Congresul extraordinar de sâmbătă le-a lăsat social-democraţilor brăileni un gust amar. Deşi, parţial, şi-au atins scopul - şi anume acela de a face o schimbare la vârful partidului - mare parte dintre speranţele pe care şi le puseseră în acest congres s-au năruit. Astfel, aşa cum a declarat preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în primul rând, organizarea evenimentului a fost dezastruoasă, scăpările - intenţionate sau nu - lăsând loc de manevră celor interesaţi. Totodată, Stancu crede că modul în care au fost aleşi vicepreşedinţii, departe de a-i ajuta lui Ponta pe viitor, mai mult îi va crea probleme, deoarece sunt mulţi din vechea gardă a lui Geoană.
"Săptămâna trecută, toată lumea a negociat cu toată lumea. Din păcate, nu am reuşit să ducem până la capăt ceea ce noi, cei de la Brăila, ne-am dorit, dar acuma.. asta e. Jocurile au fost coordonate din toate punctele de vedere, a fost vorba inclusiv de oameni aduşi la congres de Vanghelie, ca să voteze. La vicepreşedinţi a ieşit aceeaşi gaşcă, în mare, Nica, Niţă, Nichita...doar 3 - 4 sunt noi, de aceea cred că preşedintele va avea o problemă cu ei".
Năstase şi Diaconescu - mari dezamăgiri pentru PSD-iştii brăileni
Liderul social - democraţilor brăileni a mai adăugat că a fost dezamăgit atât de decizia de a nu mai candida a lui Adrian Năstase, cât şi de prestaţia lui Cristian Diaconescu, cei doi fiind primii pe lista de preferinţe a brăilenilor: "Noi l-am susţinut iniţial pe Năstase, dar el a demonstrat că nu e acelaşi om politic pe care credeam că îl cunosc destul de bine. Eu zic că dacă nu se retrăgea, avea sprijin foarte mare. L-am rugat să se răzgândească până în ultima clipă, dar nu a vrut, iar Ponta se urcase deja pe cal şi se vedea învingător. Aşa că, până la urmă, am mers cu Ponta şi cu Dragnea pentru secretar general. Nu ştiu dacă e cea mai bună variantă, dar sperăm să fie bine", a precizat Stancu.
Despre Diaconescu, cuvintele nu sunt tocmai de laudă: "Din nefericire, Cristian Diaconescu nu este un tip care să ştie ce vrea de la viaţă. Dacă era hotărât şi nu se dădea când cu turcii, când cu nemţii, atunci ar fi avut o susţinere masivă. Dar fiecare negocia cu fiecare şi el era când în tabără lui Geoană, când în tabăra lui Ponta, discursul lui nu a fost cel mai bun şi cred că s-a umblat şi cu un anume fel de presiune asupra lui....Acum, nehotărârea lui a devenit proverbială în rândul colegilor de partid. Îmi pare rău de el, e un băiat bun, rămâne prietenul nostru, dar a rămas în afara structurilor de conducere, deşi partidul ar fi avut nevoie de el".
"În actuala formulă, în nici un caz nu mi-ar fi convenit să fiu vicepreşedinte"
Întrebat dacă şi-ar fi dorit un post de vicepreşedinte în actuala structură de conducere, Stancu a negat vehement, precizând că, aşa cum arată acum lucrurile, asta ar fi fost de-a dreptul neinspirat pentru Brăila: "În actuala formulă, în nici un caz nu mi-ar fi convenit să fiu vicepreşedinte. Ar fi fost de-a dreptul o mişcare proastă pentru Brăila. Până şi actualul preşedinte recunoaşte că are o problemă cu actualii vicepreşedinţi şi că îşi doreşte o structură care să completeze formula de conducere. Vor fi probleme. Eu am fost acolo «ţinta piept» iar ei nu aveau nevoie de oameni incomozi. Nu cred că m-aş fi dus acolo dacă aş fi fost ales. Să fac ce? Să latru ca câinii ăia la lună? Degeaba? Să le vorbesc degeaba şi ei să voteze tot cum s-a stabilit la cârciumă cu o seară înainte?".
"Dacă s-ar mai ţine un congres pe bune, Vanghelie nu ar mai lua niciun vot"
Extrem de revoltat s-a arătat liderul PSD-iştilor brăileni şi de comportamentul lui Marian Vaghelie, care, în afară de a fi organizat execrabil congresul de la "Romexpo", a făcut ca Brăila să fie reprezentată doar de 39 de delegaţi cu drept de vot, în loc de 55, aşa cum solicitaseră social - democraţii brăileni: "Dacă s-ar mai ţine un congres pe bune, Vanghelie nu ar mai lua niciun vot. S-ar fi putut scurta sâmbătă timpul de votare, dacă se alegea numai preşedintele, iar vicepreşedinţii îi numea preşedintele, dar nu....Nu a fost corect nici modul în care s-au numărat voturile...Nici organizarea..I-am invitat la Brăila să vadă cum se organizează o conferinţă... Iar eu nu înţeleg cum o sală întreagă să te huiduie, să nu te lase să vorbeşti, şi apoi, culmea, să te aleagă. Nu văd care e logica. Iar noi ne-am dus cu 39 de oameni cu drept de vot, până la urmă. Noi cerusem 55, deoarece am crezut că se pune mai întâi performanţa şi apoi vocea lui Vanghelie, însă ne-am înşelat".
"Ponta are obrăznicia de a impune unele lucruri"
Legat de Victor Ponta, Stancu s-a arătat încrezător în tinereţa şi forţa acestuia, dar şi în determinarea acestuia de a repune PSD pe picioare: "Cred că Ponta, cu tinereţea şi ideile lui inovatoare, va face ceva..Dacă va fi ajutat de vicepreşedinţi. Este o alternativă pentru a ieşi din zona în care suntem acum. Nu îi va fi uşor să îşi facă o echipă bună, pentru că nu îi permite statutul actual. Dar cred că va creşte în sondaje, pentru că are şi calităţi, şi imagine, şi mai mult caracter decât alţii. În plus, e procuror înainte de toate şi are curaj, dar şi obrăznicia, la modul bun, de a impune unele lucruri".
Legat de filiala brăileană, prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, a anunţat că, în perioada următoare, vor avea loc alegeri la filialele judeţene şi municipale de femei şi tineret, "astfel încât structurile noastre să fie aşezate şi să îşi facă treaba".