Deşi PSD-iştii brăileni din judeţ nu ar fi vrut să îl vadă pe Mircea Geoană plecat din partid, liderul acestora, Gheorghe Bunea Stancu, a preferat să se abţină la votul din cadrul Consiliului Executiv Naţional al partidului şi să nu îndeplinească mandatul cu care fusese învestit de PSD-iştii din Brăila. Aşa cum ne-a declarat liderul PSD Brăila, în urma consultărilor cu social - democraţii din judeţ, aceştia şi-au mandatat şeful politic să voteze împotriva excluderii lui Mircea Geoană din PSD, însă, având în vedere atitudinea acestuia, Stancu a decis că mai înţelept este să se abţină la vot. "PSD-iştii din Brăila nu vroiau ca Geoană să plece, de aia mi-au dat un mandat ca să votez împotriva excluderii lui. Însă, la consiliu, Geoană a avut o atitudine cu care nu am fost de acord, nu se face aşa ceva. Aşa că am decis să fiu echilibrat şi să mă abţin. Atitudinea lui chiar nu îşi avea locul. Asta e", a comentat Stancu.
Precizăm că marţi, Consiliul Executiv al PSD a votat cu 50 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri excluderea lui Mircea Geoană din PSD. Imediat după decizia CEx al PSD, adică ieri, Geoană a pierdut şi şefia Senatului, plenul acestei camere decizând cu 112 voturi pentru, 2 împotrivă şi cinci abţineri revocarea acestuia din funcţie.
Deşi se vehicula că liderul social-democraţilor brăileni ar fi fost unul dintre susţinătorii fervenţi ai lui Geoană, Stancu a infirmat zvonurile privind o eventuală plecare a sa din PSD spre un partid pe care l-ar putea înfiinţa acesta. Explicaţia a fost că, deocamdată, el este şeful PSD Brăila şi are responsabilităţi de care doreşte să se achite, catalogând drept mai mult decât riscantă o eventuală plecare a oricui din PSD, cu atât de puţin timp înainte de alegeri.