Liderii statelor-membre ale Uniunii Europene nu au reușit să ajungă la un acord în privința planului de 750 de miliarde de euro pentru reconstrucția economică post-COVID, însă președintele Consiliului European, Charles Michel, a reușit să găsească o soluție acceptabilă pentru ceilalți lideri într-un fond de 390 de miliarde în granturi, au declarat oficiali europeni, conform Bloomberg.
După mai multe întâlniri separate la Bruxelles, președintele Consiliul European i-a adunat pe cei 27 de lideri și le-a propus un fond de reconstrucție economică de 390 de miliarde de euro în granturi directe nerambursabile, suplimentat de împrumuturi cu dobânzi mici.
Un membru al delegației franceze spune că există, acum, o șansă de a ajunge la un acord între liderii europeni.
Propunerea inițială a lui Michel prevedea 500 de miliarde de euro în granturi, însă ea a fost respinsă de liderii statelor așa-zis „cumpătate”, cel mai vocal dintre ei fiind premierul olandez Mark Rutte. Duminică seară, Rutte și omologul său austriac Sebastian Kurz, ajunseseră să accepte un fond cu 350 de miliarde de euro în granturi nerambursabile, însă s-au întâlnit cu opoziția Germaniei și Franței, susținute de o majoritate a statelor, care au cerut un fond de 400 de miliarde de euro.