Brăilenii au şutat de două ori anemic spre poarta oaspeţilor prin Chipciu şi Pânzaru, iar steliştii au evoluat la turaţie minimă.
Croitoru (min. 62) a dat semnalul ofensivei steliste, însă Mitrea a fost la post, iar două minute mai târziu a fost rândul lui Bosoi să centreze periculos în faţa porţii bucureştene, însă Lupu şi Stănciulescu au luftat, pe râand, de la numai patru metri de ţintă.
Filip (70) a fost blocat in extremis de Stănciulescu şi tot el a reuşit, trei minute mai târziu să marcheze unicul gol al partidei.
CF Brăila a forţat egalarea însă Mihai a înlăturat pericolul la şutul lui Rotaru, iar cu zece minute înainte de finalul partidei, Bosoi a trimis mingea dintr-o poziţie foarte bună, pe lângă poartă, astfel că meciul s-a încheiat cu victoria la limită a liderei.
CF Brăila: Mitrea - Drăguş, V. Nicolae, Stănciulescu, Necoară - Bosoi, Pânzaru (min. 71: Olenic), Rotaru (min. 78: Pascu), Iosofache - Lupu (min. 74: Mândroasa), Chipciu.