Ministerul Fondurilor Europene a lansat licitaţia anuală privind achiziţia de alimente de bază acordate persoanelor defavorizate. Obiectul contractului constă în asigurarea unui număr minim de 7.917.692 pachete cu alimente, conform caietului de sarcini (făină, ulei, paste făinoase, conserve, etc), prin furnizarea şi transportul acestora la centrele de distribuţie ale primăriilor. Ca termen de comparaţie, anul trecut achiziţia s-a făcut pentru un număr de 6.652.986 de pachete. În acest an, valoarea estimată la nivel naţional a contractului este de 256,83 milioane lei, echivalentul a circa 58 milioane euro (432,16 milioane lei în cadrul campaniei de anul trecut sau 98 milioane euro). Tipul procedurii este "licitaţie deschisă", criteriul de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut". Contractul a fost împărţit pe mai multe loturi, judeţul nostru fiind inclus în lotul cu numărul 1, alături de Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea. Acest lot are o valoare de 17,62 milioane lei, adică circa 4 milioane de euro (32,25 milioane lei, adică undeva la aproximativ 7,3 milioane euro în campania de anul trecut).
Aşa cum se arată în anunţul de licitaţie, termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente expiră pe 9 decembrie, ora 17.00, a doua zi la ora 16.00 expirând termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare.
Contractul se înscrie într-un proiect/program finanţat din fonduri comunitare, mai precis este vorba despre Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 - 2020.