Ministerul Educaţiei a lansat zilele trecute o licitaţie internaţională pentru desemnarea firmelor care vor construi 73 de grădiniţe în mai multe judeţe, inclusiv Brăila. Contractul pentru care s-a făcut anunţ european privind organizarea procedurii de achiziţie publică este denumit "Lucrări construcţii grădiniţe noi cu program normal - 2 săli de grupă în judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui, Brăila, Galaţi, Buzău, Constanţa, Tulcea, Vrancea".
Contractul, cu o valoare totală impresionantă - 45,4 milioane de lei fără TVA, a fost împărţit în 8 loturi, Brăila fiind scoasă la licitaţie la pachet alături de Galaţi. Pe lotul Brăila - Galaţi este prevăzută în proiect construirea a 8 grădiniţe cu program normal, cu două săli/grupă. Valoarea estimată pentru lotul în care este inclus şi judeţul nostru se ridică undeva la aproape 5 milioane de lei fără TVA. Firmele interesate de acest lot trebuie să constituie o garanţie de participare în cuantum de 98.000 lei şi trebuie să facă dovada că media cifrei de afaceri globală, pe ultimii 3 ani, depăşeşte 9,8 milioane de lei.
Procedura organizată este Licitaţie deschisă având unic criteriu de atribuire "preţul cel mai mic".
Potrivit anunţului european, termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare expiră în data de 24 aprilie, ora 11.00, ofertele urmând a fi deschise în aceeaşi zi, o jumătate de oră mai târziu la sediul Unităţii de management a proiectului din cadrul Ministerului Educaţiei. Bugetul acestui proiect la nivel naţional este asigurat de la Bugetul României şi prin împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Organismul competent pentru căile de atac în cadrul acestei proceduri europene este Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.