Liceul "Iorga", o faţă nouă după 70 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liceul "Iorga", o faţă nouă după 70 de ani

 

Pentru cei 800 de elevi care învaţă la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" calvarul învăţatului prin clădiri străine s-a terminat. Un an şcolar s-au chinuit să facă ore în alte două şcoli, la "Dimitrie Cantemir" şi la Cerna", unde învăţau în schimbul doi. Termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a fost luna mai 2009, dar din cauza problemelor neaşteptate apărute după ce s-au început lucrările, s-a mai întârziat. În această toamnă însă elevii se vor putea întoarce în şcoala lor, chiar dacă mai sunt probleme cu faţada.

În interior totul este gata. Sălile de clasă sunt aranjate, iar femeile de serviciu le curăţă de praf pentru a treia oară. "S-a mai făcut curat, însă a fost atâta mizerie... Acum se mai face curat o dată în toate sălile şi gata, începem anul şcolar aşa cum ne-am propus. Ne-am chinuit, şi elevi şi profesori, dar cred că a meritat. Deşi nu am avut nicio competenţă, am stat în şcoală tot timpul aproape şi am urmărit ce şi cum se face. Când nu eram eu, erau administratorul şi doi muncitori.  Când vedeam că ceva nu e făcut cum trebuie vorbeam cu şeful de şantier şi se rezolva problema, nu trebuia să deschid gura de două ori. Cu toate acestea, au fost unii care mi-au adus aminte că nu am competenţe să urmăresc ce se face atunci când m-am mai certat cu ei că nu făceau bine ce făceau, dar acum aproape că s-a terminat şi sunt mulţumit", a spus directorul Mircea Moroşanu. Toată şcoala este gata, cu excepţia unei săli de la subsol, unde încă se mai lucrează. Acolo a durat mai mult pentru că au avut de scos vechea centrală şi a fost nevoie de reparaţii serioase din cauza umezelii permanente care a fost în încăpere, dar până la 15 septembrie se va termina. Oricum, acolo nu vor intra elevi, ci va fi montat vasul de expansiune al noii centrale termice.

 

01iorga2 Femeile de serviciu curăţă sălile de clasă pentru a treia oară Loc special pentru gustarea elevilor în subsolul clădirii

 

Prin acest proiect de reabilitare, în valoare de 2,7 milioane de lei, bani veniţi de la Banca Mondială, s-a realizat o nouă reţea electrică în şcoală, instalaţia termică a fost şi ea schimbată în totalitate pentru că centrala veche era din 1965. A fost înlocuit şi acoperişul, s-au schimbat şi ferestrele vechi cu unele termopan, uşile şi parchetul. Din subsol a fost scoasă igrasia printr-o metodă nouă, numită silicatizare, iar la etajul doi s-a mărit numărul de grupuri sanitare pentru ca şcoala să corespundă normelor europene şi să poată obţine autorizaţie sanitară de funcţionare. De altfel, sala de clasă în care s-au amenajat grupurile sanitare a avut iniţial, în 1939, aceeaşi destinaţie. Pentru centrala termică s-a construit o nouă clădire, în curte, pentru că nu s-a mai dat voie să se amplaseze centrala la subsolul clădirii. Pentru noua centrală şi clădirea aferentă a dat banii Primăria Brăila, aproape 200.000 de lei.

 

01iorga3 La interior se mai fac doar mici retuşuri Clădirea principală a liceului a fost construită în 1937 şi dată în folosinţă în 1939. În 1965 a fost achziţionată o centrală termică, iar în 1968 s-a extins clădirea cu câteva clase. Acum, la subsol, unde prin dispariţia centralei a rămas spaţiu liber, a fost organizat un amfiteatru pentru aproximativ 100 de persoane, iar alături va fi un loc în care elevii vor putea bea un ceai, o cafea, vor putea servi o gustare civilizat, la masă. Directorul Moroşanu chiar intenţionează, cu sprijinul conducerii Inspectoratului Şcolar, să ofere copiilor produse bio, fără mult condamnatele "E"-uri, fără conservanţi. În rest, organizarea şcolii rămâne aşa cum era înainte, numai că acum toate încăperile vor avea o haină nouă. "Avem mobilier nou în toate clasele, iar laboratoarele sunt dotate. La informatică vom avea patru laboratoare, trei vor fi pentru elevii din cele trei clase de la matematică-informatică, iar cel de-al patrulea va fi pentru elevii de la uman. Unele calculatoare încă mai sunt împachetate".
Deşi înăuntru totul este aproape gata, privită din afară şcoala nu pare astfel. Schele înalte acoperă faţada şcolii. Directorul Moroşanu ne-a explicat că fiind clădire de patrimoniu, realizarea faţadei este mai pretenţioasă şi de aceea lucrarea s-a realizat doar în proporţie de 15%. Acum se iau probe şi se analizează materialele folosite în urmă cu 70 de ani, după care se va stabili ce materiale se vor utiliza, iar în câteva luni, dacă vremea permite, şcoala ar putea fi gata şi la exterior.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro