Liceul de Arta, in situatie critica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liceul de Arta, in situatie critica

"Cel mai nefast an din istoria Liceului de Arta este acesta", a spus directorul scolii, prof. Adrian Simion, foarte suparat ca pina la 15 septembrie lucrarile de reabilitare si extindere nu se vor finaliza. Foarte probabil, acestea se vor termina abia in decembrie, adica abia in 2008 elevii de la Liceul de Arta vor invata acasa la ei. "Cind se va termina, va fi foarte frumos, dar pina atunci este un cosmar. Vom avea probleme cu orarul, pentru ca facem ore in trei cladiri aflate la distanta. Eu am propus Inspectoratului o solutie pentru desfasurarea cursurilor, dar va fi foarte greu. Clasele de liceu vor invata in continuare in corpul B, dar in doua schimburi. Invatamintul primar va face ore tot in doua schimburi la fosta scoala “Vasile Bancila” din cadrul Grupului Scolar “Moisil”, iar gimnaziul va fi dus ori la “Sebastian”, ori la “Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta situatie va dura cel putin doua luni, cit a apreciat constructorul ca are nevoie pina la finalizarea lucrarilor. In conditiile in care nu vor fi probleme cu vremea", a spus directorul Adrian Simion.
O situatie neplacuta este si la Liceul "Iorga". Aceasta cladire, de patrimoniu, a intrat cu greu intr-un program de reabilitare. Cind, in sfirsit, anul acesta a reusit, au si aparut probleme pentru ca sumele acordate sint considerate de constructori prea mici pentru complexitatea lucrarilor necesare, iar urmarea a fost ca la licitatiile pentru desemnarea executantului nu s-a inscris nici o firma. "Trebuia sa intram in program si sa ne mutam din scoala. Din acest motiv nici nu am mai pregatit scoala pentru noul an. La inceputul lunii septembrie trebuia sa cunoastem executantul, sa discutam cu el cum vom face. Acum, daca la licitatie nu s-a inscris nici o firma, trebuie sa fie autorizata de Ministerul Culturii si in tara sint putine, mai aminam cu o luna inceperea lucrarilor. Vom da o fata scolii si incepem acest an in scoala noastra. Pina nu se stabileste exact constructorul nu plec din scoala pentru ca la “Balcescu” asa s-a facut si a stat scoala goala un an si jumatate pina au inceput sa lucreze. Am avut probleme cu cei de la Directia pentru Cultura la proiect, dar am fost personal cu dosarul direct la Minister si am obtinut aprobare in doua saptamini. Aici ar fi durat citeva luni, si nu se stia daca obtineam aprobarea. Daca incep lucrarile am putea sa ne mutam in vechiul sediu al Grupului Scolar "Aslan", sa invatam in doua schimburi, dar va fi greu. Oricum, nu ma mut pina nu vad buldozerul aici. Nu vreau sa patesc ca cei de la “Balcescu”. Deja unii copiii de clasa a VIII-a au plecat de la noi din cauza acestei incertitudini", a explicat directorul Mircea Morosan.
Nici la Scoala "Nedelcu Chercea" noul an nu va incepe in liniste. Din cauza ca in octombrie va intra in reabilitare corpul vechi, elevii vor fi nevoiti sa invete in doua schimburi, intr-un singur corp.
Probleme de acest gen vor fi si la Liceul cu Program Sportiv, dar de mai mica amploare. Aici intra in reabilitare gradinita si internatul, dar elevii vor avea scoala pregatita pentru noul an.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro