Astăzi continuăm să prezentăm o parte dintre problemele discutate la lansarea Campaniei "În educaţie tu faci legea de nota 10 (zece)", care a avut loc, săptămâna trecută, la Teatrul "Maria Filotti".
Conform noii Legi, absolvenţii ciclului de licenţă pot intra în sistemul de învăţământ doar dacă termină un masterat didactic de doi ani. Cum fiecare tânăr nu are voie să urmeze fără plată decât un singur ciclu de licenţă, apoi un masterat şi un doctorat, înseamnă că, după licenţă, absolventul trebuie să aleagă între cariera didactică şi specializarea în domeniu sau să plătească unul dintre cele două masterate. Până acum, absolvenţii cu licenţă puteau preda doar în ciclul gimnazial, iar cei cu masterat de specialitate puteau preda şi la liceu, asigurându-se astfel o pregătire mai bună a celor care predau la nivelul superior al sistemului. Odată cu aplicarea legii, profesorii nu vor putea urma gratuit decât cei trei ani de licenţă şi masteratul didactic, pentru specializarea ulterioară, dacă o doresc, fiind nevoiţi să scoată bani din buzunar. Directorul Marius Bălaşa a subliniat că de la toamnă licenţiatul cu masterat didactic va avea aceleaşi drepturi ca cel cu masterat în specialitate. Întrebat de reporterii Obiectiv dacă obligarea absolvenţilor la această alegere nu este incorectă, pentru că le limitează ulterior posibilitatea de a avansa în cariera didactică pentru că nu au un masterat de specialitate, directorul Marius Bălaşa a spus că depinde de legislaţia secundară, dacă pentru evoluţia în carieră se va solicita masterat de specialitate, iar la această legislaţie se lucrează acum şi nu ştie ce să răspundă. "Din punctul meu de vedere, strict personal, masteratul didactic ar trebui să aibă locuri limitate, fără taxă, iar cele cu taxă să se facă doar în câteva centre universitare, să se facă o selecţie mult mai riguroasă. Să nu se mai întâmple ca acum, dai şase milioane de lei, ai absolvit un modul psihopedagogic şi gata. Pregătirea didactică a profesorilor trebuie tratată cu toată atenţia pentru că este foarte importantă. Aşa au intrat în sistem tot felul de uscături şi nu trebuie să se mai întâmple acest lucru".
Şcolile private vor primi bani de la stat pentru fiecare copil
O altă problemă ridicată de reporterii "Obiectiv" a fost aceea a finanţării sistemului. Conform prevederilor Legii Educaţiei, finanţarea urmăreşte elevul chiar şi în mediul şcolar privat. Cu alte cuvinte, banii pe care îi primesc şcolile de stat îi vor primi şi cele particulare. De altfel, asigurarea unor fonduri de către stat şi pentru învăţământul privat era stipulată şi în actuala lege, numai că nimeni nici măcar nu visa la aşa ceva. Dacă se va aplica noua lege, şi şcolile private ar putea primi finanţare de la stat, la fel ca cele publice. "Taxele nu cred că vor dispărea pentru că o şcoală privată are anumite standarde, care necesită mai mulţi bani decât poate oferi statul şi ca urmare taxele la învăţământul privat vor rămâne, dar vor primi şi cât li se cuvine din partea statului. Finanţarea va urmări elevul", a explicat directorul Marius Bălaşa.