• evenimentul are loc astăzi, 18 octombrie, ora 18.00 • locația: strada Mihai Eminescu, nr. 2 • intrarea este liberă
Astăzi, 18 octombrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas din Brăila, situată pe str. Mihai Eminescu nr.2, va avea loc o lansare de carte inedită.
„Universul exotic. Carte de recorduri astronomice” este o carte plină de informații despre stele, planete și universul infinit, care va răspunde la întrebările și curiozitățile tuturor copiilor. Scrisă în stil ușor umoristic și atrăgător, cartea va cuceri inimile cititorilor de orice vârstă. Autorul cărții este Adrian Șonka, un astronom de mai bine de 20 de ani, timp în care a privit cerul și a învățat să observe multe tipuri de obiecte cosmice: stele variabile, asteroizi, planete, ocultații.
Ce învață copiii din această carte:
Ce înseamnă cuvântul exotic;
Recorduri astronomice;
Curiozități despre sistemul solar;
Care este cea mai mare galaxie vizibilă cu ochiul liber;
Cum se numește cea mai strălucitoare stea de pe cer;
Unde se află cele mai adânci prăpăstii din sistemul nostru solar;
Precum și multe alte curiozități.
Intrarea este liberă.