• după ce a semnalat că de jur-împrejurul terenului de fotbal de la Stadionul ”Progresul” se construiește un gard și că acest lucru va provoca probleme ulterioare privind omologarea, PNL-istul Alexandru Drogeanu a revenit cu alte critici • acesta a ridicat din nou problema în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila din luna octombrie, precizând că a fost personal la fața locului, că a măsurat mai multe suprafețe ale stadionului și că a descoperit că proiectul nu este conform cu cerințele ROAF • Drogeanu a reluat subiectul și în cadrul unei conferințe ulterioare ședinței, la sediul PNL, oferind mai multe detalii tehnice • primarul Marian Dragomir a precizat că este ultima oară când îi mai răspunde consilierului PNL pe acest subiect, punctând că la final se va vedea dacă proiectul a fost realizat corect, așa cum el consideră, sau dacă Drogeanu are dreptate
După minute bune de dezbatere pe tema realizării unui gard împrejmuitor al terenului de la Stadionul ”Progresul” în luna septembrie, consilierul PNL Alexandru Drogeanu a revenit și în ședința CLM Brăila din luna octombrie cu același subiect, dar cu mai multe critici. Dacă prima oară a avertizat că gardul respectiv nu își are rostul și că poate conduce la posibile accidentări ale sportivilor, acum Drogeanu și-a mai îmblânzit discursul în această privință, însă a precizat că distanțele mai multor elemente prinse în proiect nu ar bate nici cu realitatea, dar nici cu ceea ce se specifică în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), așa cum ar fi normal. Consilierul liberal a declanșat din nou o discuție „monstru” în CLM Brăila, precizând că a fost personal în teren, că a măsurat cu ruleta tot ceea ce i-a ridicat semne de întrebare și că a constatat o serie de nereguli care vor conduce la neomologarea stadionului.
”Domnule, dacă tot ați făcut gardul acela, faceți-l domnule corect! La 2,40 m! Respectați distanțele!”, a declarat Drogeanu, revoltat în privința gardului, care potrivit acestuia este făcut mult prea aproape de suprafața de joc. Acesta a venit ”înarmat” cu documente pe care le-a pus la dispoziția consilierilor și a primarului Marian Dragomir pentru a putea să urmărească punctual problemele tehnice semnalate.
La discuții a intervenit cu o abordare împăciuitoare consilierul PSD Marian Neta, care i-a fost profesor de sport lui Drogeanu, în încercarea de a ajunge la un consens, însă fără prea mare succes.
”Dacă dumneavoastră (n.r. – primarul) aveați alături un consilier pe linie sportivă, sunt convins că stadionul arăta cu totul altfel”, a continuat totuși Drogeanu, subliniind că în locul gardului s-ar fi putut amenaja un spațiu unde atleții să se poată pregăti.
Una peste alta, liberalul a insistat pe ideea că acest stadion nu va fi niciodată omologat dacă anumite detalii tehnice nu sunt puse la punct.
Dragomir, sătul de gardul lui Drogeanu
Primarul Marian Dragomir a intervenit în ședință cu precizarea că este ultima oară când va mai răspunde acuzațiilor lui Drogeanu pe acest subiect, deoarece le consideră exagerate și nefondate.
”M-am uitat un pic pe ciornele aduse de domnul Drogeanu, m-am uitat și pe regulament. Scrie așa aici: (...) «Pentru încălzirea jucătorilor de rezervă trebuie să fie un spațiu suficient de-a lungul liniilor de margine sau în spatele liniilor de poartă, în spatele panourilor publicitare, respectiv liniei fotografilor». Există spațiu suficient. Ceea ce nu știe domnul consilier (...) este că acolo sunt și două terenuri pentru încălzire, dar acestea nefiind construite în momentul de față, nu se văd. Apoi ne mai dă un articol aici, este foarte interesant, îmi place foarte mult. Nu are nicio legătură cu ce am vorbit. Vorba aceea, domnule Neta. A fost bun la fotbal, nu la altceva. «Panourile publicitare trebuie amplasate la o distanță de minim 4 m de linia de margine și în spatele liniei fotografice trasată în spatele liniei de poartă». Panourile publicitare? Păi, noi vorbeam despre gard, nu despre panourile publicitare acum. Dar așa înțeleg unii. Dumneavoastră ne vorbiți de garduri și ne aduceți hârtii cu panouri publicitare”, a declarat Dragomir, ironic la adresa consilierului.
Edilul-șef a dat citire și din ROAF, precizând că în acest document se specifică foarte clar că: ”Stadioanele și terenurile trebuie să fie dotate cu: porți corespunzătoare, teren marcat cu linie de culoare albă. De regulă, gard împrejmuitor din plasă albă de minim 2 m, prevăzut cu cel puțin patru porți de acces, câte una pe fiecare latură a terenului, care se deschid spre terenul de joc în scopul evacuării în caz de urgență a spectatorilor din tribune. La stadioanele pe care se organizează jocuri din Liga a II-a și Liga a III-a, este obligatorie”.
Dragomir l-a ironizat pe Drogeanu, spunând că nu a știut să descifreze un document pe care se baza în a-și construi acuzațiile.
În ciuda insistențelor lui Drogeanu, primarul nu a mai dorit să mai comenteze, punctând că aceasta a fost ultima oară când va mai răspunde criticilor consilierului și că la final se va vedea dacă proiectul a fost bine întocmit sau nu. Cu precizarea că din punctul său de vedere este unul bun, care a trecut prin filtrul Federației Române de Fotbal, deci nu își face probleme.
”Până acum spuneați că acel gard nu trebuie deloc! (…) Domnule consilier, după discuțiile anterioare din consiliu, noi am consultat constructorul, iar acesta a consultat proiectantul, care a dat toate asigurările că lucrurile sunt făcute conform prevederilor Federației”, a conchis Dragomir.
PNL-iștii, nemulțumiți de infrastructura sportivă din Brăila
Ulterior acestei ședințe, într-o conferință de presă organizată pe 4 noiembrie la sediul PNL Brăila, Alexandru Drogeanu a reluat subiectul legat de stadion, în prezența liderului organizației județene a liberalilor, deputatul Alexandru Popa.
Drogeanu a afirmat că edilul-șef ar trebui să dea mai mare importanță situațiilor semnalate de consilierii PNL, deoarece nu este în regulă să vină tot timpul cu ironii și să aleagă varianta ignorării problemelor. Acesta a reluat ideea că, pentru a fi omologat, Stadionul Progresul trebuie să respecte anumite norme, situație care în prezent nu se întâmplă în totalitate, din punctul său de vedere. Acesta a anunțat că împreună cu ceilalți consilieri municipali PNL a solicitat proiectul privind stadionul, că l-a studiat foarte bine și că a ajuns la concluzia că are mari lipsuri.
Pe scurt, Drogeanu a indicat că pentru a fi omologat, stadionul ar trebui să aibă spațiu suficient astfel încât jucătorii să se încălzează de-a lungul liniilor de margine, în spatele liniei de poartă, în spatele panourilor publicitare, a liniei fotografilor. Potrivit documentelor invocate de Drogeanu, panourile publicitare trebuiesc amplasate la minim patru metri față de teren, ceea ce denotă că și gardul de protecție ar trebui să fie la aceeași distanță minimă, din punctul său de vedere.
Drogeanu a mai precizat că Stadionul ”Progresul” nu are o tabelă de marcaj, că toaletele sunt foarte departe poziționate față de tribună și cu atât mai greu accesibile pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, a insistat că spațiul ar fi putut fi folosit cu totul altfel, în așa fel încât acolo să își poată desfășura activități și cei de la atletism iar stadionul să fi fost o adevărată bază sportivă.
La rândul său, liderul PNL Brăila, Alexandru Popa, a afirmat că liberalii nu au nimic cu realizarea stadionului și că nu se leagă de un lucru mărunt precum un gard, însă vor ca lucrurile să fie făcute corect. Mai mult, a criticat faptul că la Brăila nu s-au făcut investiții în sport în ultimii 10 ani cu excepția acestui stadion la care au de gând să vegheze atent.
”În ultimii 6 ani, de când este domnul Dragomir la conducerea municipiului, este prima investiție adevărată într-un teren de fotbal. Într-un parteneriat cu FRF. Noi vrem să avem grijă de această investiție pentru a fi realizată în cotele legale date de FRF, pentru a putea fi folosit de toate echipele care doresc să promoveze într-o ierarhie superioară în fotbalul românesc. Nu e neapărat că ne cramponăm de un gard. Dar ne dorim dacă tot se face o investiție, să fie făcută corect, nu după ureche, de oameni care nu înțeleg fenomenul”, a afirmat Popa.
Trebuie totuși subliniat că discuțiile în CLM despre acest proiect pe fonduri europene privind reabilitarea Stadionului ”Progresul” sunt mai vechi, dinainte ca lucrările să înceapă efectiv în teren. Însuși Alexandru Drogeanu a solicitat explicații în repetate rânduri despre soarta stadionului, având posibilitatea să solicite și să consulte proiectul în avans în calitate de consilier municipal, însă dintr-un motiv sau altul, până la momentul demarării lucrărilor, nu a obiectat în niciun fel.
Reamintim și că, întrebat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” despre problemele semnalate inițial de Drogeanu, președintele Asociaței Județene de Fotbal Brăila, Laurențiu Vărgatu, a punctat că acel gard nu va constitui nicio problemă la omologarea ulterioară a stadionului. Ba mai mult, a indicat că ar fi necesar pentru a evita situații nedorite în care suprafața de joc să fie călcată în picioare de orice persoană sau chiar de animale.