• asta în baza unei hotărâri a Tribunalului Mehedinţi care a dat dreptate CLM Drobeta Turnu Severin pentru că a aplicat această măsură, deşi a fost contestată de operatorul de apă de acolo • preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a afirmat că întotdeauna primarul Marian Dragomir a precizat că propunerea lor este ilegală şi tocmai de aceea vor de această dată să demonstreze că nu este aşa plecând de la o decizie a unei instanţe
PNL-iştii brăileni vor să încerce din nou eliminarea taxei pe apa de ploaie din facturile CUP Dunărea printr-o propunere de proiect în CLM, însă de această dată plecând de la o decizie a unei instanţe judecătoreşti. Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a venit “înarmat”, ieri, la o conferinţă de presă cu mai multe exemplare ale unei hotărâri de la finele anului trecut a Tribunalului Mehedinţi, prin care se dă câştig de cauză Consiliului Local Municipal Drobeta Turnu Severin într-un proces cu “Secom SA”, operatorul de apă-canal de acolo, după ce a fost eliminată taxa pe apa de ploaie prin hotărârea consilierilor.
“Această măsură pe care domnul primar a catalogat-o drept ilegală de-a lungul timpului s-a dovedit a fi consfinţită de Tribunalul Mehedinţi pe o speţă similară. Diferenţa a fost că acolo CLM a fost de acord şi a votat proiectul de eliminare a taxei apei de ploaie din facturile cetăţenilor spre deosebire de cei din Brăila. Proiect pe care noi l-am propus de multe ori deja în CLM, proiect ce a fost susţinut deja de peste 15.000 brăileni care au semnat pentru iniţierea acestuia, o iniţiativă cetăţenească. Toate încercările au fost respinse prin votul PSD, la iniţiativa primarului Dragomir. Practic, primarul a determinat consilierii să voteze «împotriva» eliminării taxei pe apa de ploaie, pe motiv că nu e legală această măsură. CLM Drobeta Turnu Severin a validat această măsură. Societatea lor de furnizarea a apei potabile se numeşte SECOM SA şi a contestat în instanţă hotărârea de Consiliu prin care a fost eliminată taxa pe apa de ploaie, iar pe 15 decembrie 2017 a fost emisă hotărârea în dosar prin care a rămas valabilă hotărârea de Consiliu. Deci HCLM Drobeta Turnu Severin acum, în instanţă, pe legislaţia actuală, fără niciun fel de modificare produce efecte, iar locuitorii acestui muicipiu nu vor mai plăti apa de ploaie”, a declarat Dănăilă.
Liderul liberal susţine că membrii PNL din CLM vor face astfel încă o încercare de promovare a unui proiect de hotărâre pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie, plecând tocmai de la acest precedent, validat de decizia unei instanţe.
“Mă întreb dacă este posibil ca o instanţă judecătorească să valideze o măsură ilegală? Vă spun: Nu! Cred că domnul primar se află într-o gravă eroare sau ne minte. Este legal!”, a conchis Dănăilă.
Precizăm că decizia Tribunalului Mehedinţi poate fi contestată, însă liberalul a dorit să sublinieze că oricât ar mai dura procesul, aceasta produce efecte.