Consilierii judeţeni liberali îi cer preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, să verifice dacă nu cumva Brăila poate atrage fonduri pentru repararea drumurilor naţionale care trec prin judeţ, deşi, în mod normal, asta nu este treaba autorităţilor locale. În cadrul şedinţei ordinare a CJ ce a avut loc ieri, consilierii PNL Vasile Datcu şi Cătălin Boboc i-au atras atenţia lui Stancu asupra Drumului Naţional 23, Brăila - Focşani, care se găseşte într-o stare foarte proastă. Cei doi au sugerat ca specialişti din cadrul CJ să atragă fonduri pe Programul Operaţional Regional - Axa 2 - Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regional şi local, dar şi să fie făcute demersuri la Ministerul Transporturilor. În ceea ce îl priveşte, preşedintele CJ a ţinut să sublinieze faptul că DN 23 este un drum naţional şi că deşi nu este mulţumit de acest lucru, cum nu este nici de faptul că Şoseaua Dig Brăila - Galaţi e drum naţional, nu prea are ce face. Acesta a spus, totuşi, că va încerca să facă demersuri la minister în acest sens, dar că şansele sunt slabe pentru ca o autoritate locală să obţină bani pentru un drum naţional.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.