Liberalii se plâng că sunt ameninţaţi de Chiriac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii se plâng că sunt ameninţaţi de Chiriac

• asta a afirmat, recent, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, făcând precizarea că şeful judeţului, Francisk Chiriac a început să aibă un comportament total neadecvat vizavi de consilieri • Dănăilă a punctat că ameninţările au venit ca urmare a încercării liberalilor de a împinge lucrurile de la spate în mai multe demersuri administrative • «Dacă unul singur dintre noi toţi, va scăpa de aceste furtuni şi uragane pe care cei de la PSD le va asmuţi împotriva noastră, acela o să moară cu ei de gât!», a declarat liberalul

 

PNL-iştii se simt puşi la zid de preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac. Mai exact, liderul PNL, Alexandru Dănăilă, a afirmat că a primit ameninţări de la şeful judeţului, alături de alţi consilieri liberali, în încercarea de a le domoli avântul de a împinge lucrurile de la spate privind administraţia brăileană. 

“Am impresia că lucrurile deja încep să degenereze la nivel de comunicare şi la nivel de respectare a drepturilor. La o discuţie cu unul dintre colegii consilieri judeţeni, săptămâna trecută, domnul Chiriac s-a lansat în nişte ameninţări pe care vreau să le fac publice, să le ştie toată lumea. Au fost cu privire la persoana mea, la consilierul care a fost interlocutor şi la adresa întregului PNL. Astăzi, domnul Chiriac se consideră a fi la putere. Dar o putere care îi conferă posibilitatea să facă tot ceea ce consideră, fără să ţină cont de părerea opoziţiei, care «trebuie să îşi vadă de treaba ei şi să nu mai ridice atât de multe probleme, pentru că strică imaginea judeţului». O putere care este conferită inclusiv de poziţia pe care Mihai Tudose o are astăzi în calitate de prim-ministru. Deci ca să vii să îi spui unui consilier judeţean că «noi avem prim-ministru de la Brăila şi lucrul ăsta o să se lase greu în disputa pe care o vom avea», mi se pare o chestiune care depăşeşte limitele bunului simţ”, a afirmat Dănăilă, făcând precizarea că această discuţie a avut loc chiar după încheierea celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila, în care s-au iscat o serie de contre între consilierii liberali şi Chiriac.

 

«Dacă vor continua cu ameninţările, ne vom vedea la tribunal»

Mai mult, Dănăilă susţine că liberalii au fost ameninţaţi că vor fi destructuraţi şi că este convins că pesediştii vor încerca să îi atace pe toate planurile, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut. Chiar şi aşa, liderul PNL Brăila a ţinut să puncteze că dacă ameninţările vor continua, atât el cât şi colegii săi vor începe să intenteze procese.

“Am fost ameninţaţi că o să urmeze un taifun, că va veni o furtună, că o să fim măturaţi cu toţii, că nu o să mai reziste nimeni după tot ce se va întâmpla! Eu vă spun un lucru: încercarea PSD-ului de a interveni în activităţile interne ale partidului nostru este o chestiune veche. Dar lucrurile nu se mai pot derula aşa cum cred unii că au posibilitatea să o facă. Campanii de presă împotriva colegilor mei, împotriva mea, împotriva partidului au mai existat. Plecând de la momentul la care, cel puţin eu, în calitate de viceprimar, nu am vrut să decontez nişte sume de bani care nu erau corecte, firmei «Tancrad», care era apropiată de Bunea Stancu, preşedintele PSD, şi care a rămas în continuare apropiată de PSD, indiferent cine a fost la conducerea formală sau informală a partidului. S-a ajuns până la momentul în care, diferite persoane - aşa, căţeluşi de pază ai PSD-ului -, au fost asmuţite cu atacuri personale atât la adresa mea, cât şi a altor colegi. Deci vreau să atrag atenţia pe această cale şi preşedintelui Consiliului Judeţean şi celor din PSD, că dacă vor continua cu ameninţările, noi nu ne vom opri oricum, dar probabil că ne vom vedea la tribunal pentru că astfel de chestiuni trebuie făcute publice şi trebuie tratate cu maximă seriozitate. Nu poţi să vii să spui că «o să vă calc în picioare», doar pentru că nu suntem de acord cu părerea ta în Consiliul Judeţean”, a continuat sursa citată.

Dănăilă susţine că au fost foarte multe expresii dure în cadrul acelei discuţii şi că se aşteaptă chiar la atacuri la nivelul primarilor din judeţ în viitorul apropiat.

“Dacă unul singur dintre noi toţi, va scăpa de aceste furturni şi uragane pe care cei de la PSD le va asmuţi împotriva noastră, acela o să moară cu ei de gât”, i-a avertizat Dănăilă pe social-democraţi la final.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro