Desi au anuntat in cursul acestei saptamini care sint colegiile in care vor candida, liberalii braileni nu mai sint acum la fel de siguri ca lucrurile vor ramine chiar asa. Acestia spun ca pina in septembrie mai e timp destul pentru a schimba colegiile sau chiar pentru aparitia unor candidati noi fie la ei, fie la celelalte partide. "Credeti ca sint gata colegiile? Am vazut pozitia PC Braila, ca vor si ei un loc, asa ca nu cred ca sint batute in cuie. Poate ca exista si alte posibilitati. Trebuie sa fim validati pe aceste pozitii si mai avem timp pina in septembrie. Pina atunci se va face o analiza pertinenta, de catre cei de la Bucuresti, daca avem sau nu sanse. Daca e cazul putem schimba intre noi colegiile... Sanse are orice candidat. Trebuie sa vedem ce fac si colegii de la PDL, ca ei sint 11 inscrisi si sa vede, ori ramin ei 7 ori se reface numarul de colegii...", a glumit ieri, in cadrul unei conferinte de presa, consilierul municipal PNL Vasile Varga, candidat pentru un fotoliu de deputat. La modul serios insa, acesta s-a aratat de parere ca aceste alegeri vor fi extrem de dificile pentru candidati, deoarece, desi nu au amploarea celor locale, stilul de abordare este diferit, iar sigur de rezultat nu poate fi decit politicianul care a obtinut 51% din voturi, lucru extrem de dificil de realizat, de altfel: "Legea este promulgata intr-o asemenea masura, incit nu poti sa stii daca vei iesi sau nu, decit daca obtii 51%, ceea ce este foarte greu. Daca nu obtii ajungi la cosulet si apoi sa vedem ce iese la extragere. Si e posibil ca cel care a obtinut cele mai putine voturi sa iasa parlamentar. In plus, candidatii trebuie sa se organizeze in functie de tipul votantilor. Campania nu e usoara, e ceva inedit", a precizat Varga. La rindul sau, un alt candidat la parlamentare, Vasile Datcu, a sustinut ideea colegului sau de partid si a adaugat ca politicianul care nu abordeaza campania diferit in functie de cartiere nu are nici o sansa de cistig: "Aici e clar. Nu poti sa te duci la cei din Chercea cu aceleasi lucruri ca la cei din centru. Daca nu abordezi fiecare comunitate in mod diferit, ai pierdut".