Liberalii au stabilit să meargă singuri la alegerile Parlamentare de la finele anului. Potrivit preşedintelui PNL Brăila, Cătălin Boboc, anunţul a fost făcut, ieri, în cadrul Biroului Politic Naţional de către cei doi copreşedinţi ai partidului, Alina Gorghiu şi Lucian Blaga, ca urmare a încheierii perioadei de negocieri cu UNPR, PSRO, PND şi alte partide. "PNL va merge singur în alegerile Parlamentare. Această decizie a fost votată în unanimitate. Sigur, rămân uşile deschise pentru discuţii punctuale, pe teme, pe proiecte cu alte partide, dar nu alianţe. De asemenea, s-a mai votat o rezoluţie în sensul deschiderii partidului către societatea civilă. Adică oameni cu experienţă, expertiză în diferite domenii, diferite personalităţi, să vină în rândurile membrilor PNL pentru a întâri organizaţiile şi partidul la nivel naţional", a declarat Boboc. Liberalul a ţinut să puncteze că decizia nu schimbă în niciun fel situaţia partidului în plan local, unde negocierile purtate cu cei de pe partea dreaptă a eşichierului politic au eşuat înainte de constituirea CJ şi CLM. Potrivit sursei citate, PNL trebuie să se adapteze şi să îşi găsească repede direcţia pentru alegerile generale, odată cu asumarea unui premier.
"Vom veni foarte repede cu un program clar şi coerent de guvernare. Ne vom asuma până la sfârşitul lunii septembrie un premier, capabil să susţină un program de guvernare şi să stabilească un Guvern. Un om care să aibă credibilitate, care să reprezinte până la urmă partidul, politic vorbind, la viitoarele alegeri generale. Diferenţa de 4 procente la vot politic dintre PSD şi PNL, în favoarea social-democraţilor la alegerile locale, acum se poate surmonta cu un program de guvernare coerent, cu teme pe care le propunem pentru electoratul nostru şi cu măsuri clare şi concrete", a mai completat sursa citată.
Mergând pe aceeaşi linie, Cătălin Boboc a ţinut să sublinieze că o altă problemă discutată, ieri, în cadrul BPN a făcut referire la calmarea situaţiilor din teritoriu unde încă mai există probleme pe tema fuziunii mai vechi dintre PDL şi PNL. Şi la Brăila spune acesta că ar mai exista "locuri în care oamenii acţionează separat. În principiu în aceeaşi direcţie, dar separat". Boboc a precizat că dacă nu se închide acest capitol al preferinţelor la nivel personal, astfel încât comunicarea partidului să fie unitară, nu va fi deloc simplu la alegerile Parlamentare.