Liberalii au decis: PNL, singur la Parlamentare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii au decis: PNL, singur la Parlamentare

Liberalii au stabilit să meargă singuri la alegerile Parlamentare de la finele anului. Potrivit preşedintelui PNL Brăila, Cătălin Boboc, anunţul a fost făcut, astăzi, în cadrul Biroului Politic Naţional de către cei doi copreşedinţi ai partidului, Alina Gorghiu şi Lucian Blaga, în urma perioadei de negocieri cu UNPR, PSRO şi PND. „Cei doi copreşedinţi ne-au prezentat rezultatul discuţiilor în urma mandatului pe care BPN l-a dat pentru negocierea cu alte partide. Foarte pe scurt, concluzia ar fi aceasta: PNL va merge singur în alegerile Parlamentare. Acestă decizie a fost votată în unanimitate. Sigur, rămân uşile deschise pentru discuţii punctuale, pe teme, pe proiecte cu alte partide, dar nu alianţe", a declarat Boboc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro