Leonardo DiCaprio s-a îndrăgostit de filmul documentar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Leonardo DiCaprio s-a îndrăgostit de filmul documentar

Leonardo DiCaprio, care a colaborat deja cu Netflix la documentarul nominalizat la Oscar "Virunga", un film despre gorilele de munte din Republica Democrată Congo, va fi producător sau producător executiv pentru aceste două proiecte, care vor avea ca temă principală mediul înconjurător şi conservarea lui.
Contractul încheiat cu DiCaprio se înscrie în eforturile depuse de Netflix - compania online care produce serialul politic "House of Cards", premiat cu Emmy, dar şi extrem de populara comedie "Orange Is the New Black" -, care doreşte tot mai multe programe originale, cu scopul de a atrage o audienţă mai largă.

Colaboratori celebri

Leonardo DiCaprio, care a primit de-a lungul anilor cinci nominalizări la premiile Oscar, se alătură astfel unei liste impresionante de actori celebri care au încheiat în ultimii ani diverse parteneriate cu Netflix. Pe lângă deja celebra colaborare cu Kevin Spacey şi Robin Wright - actorii principali din serialul "House of Cards" -, compania americană a anunţat, în octombrie 2014, că actorul de comedie Adam Sandler va fi protagonist şi producător pentru patru filme care vor fi difuzate în regim de exclusivitate pe această platformă online, care are deja mai mult de 57 de milioane de abonaţi în 50 de ţări.
Netflix a comandat deja cel puţin două sezoane pentru un nou serial, "Unbreakable Kimmy Schmidt", o producţie de comedie cu Tina Fey şi Robert Carlock, care va avea premiera în această lună, scrie medifax.ro.
Fraţii Mark şi Jay Duplass, cunoscuţi din producţia "Jeff, Who Lives at Home", au încheiat şi ei un acord în virtutea căruia vor realiza patru filme exclusiv pentru serviciul online Netflix. Cei doi artişti au reuşit totuşi să impună o clauză specială, potrivit căreia cele patru producţii vor avea mai întâi premiere de gală în cinematografe.

Biografiile marilor personalităţi

În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în "Aviatorul", care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul "J. Edgar", regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în "Bandele din New York" (2002), "Cârtiţa" (2006) şi "Shutter Island" (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan - "Începutul/ Inception", lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul "Marele Gatsby", o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în "Lupul de pe Wall Street", în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro