Tehnicile de îmbălsămare pentru conservarea cadavrelor sunt folosite de mii de ani de oameni, dar nimic nu se compară cu experimentul rusesc, care durează deja de 90 de ani, privind păstrarea corpului lui Vladimir Ilici Lenin, scrie revista Scientific American. Generaţii de savanţi ruşi au petrecut aproape un secol punând la punct, în cele mai mici detalii, tehnici de conservare care au menţinut aspectul, textura şi flexibilitatea corpului lui Lenin (10 aprilie 1870 - 21 ianuarie 1924). Anul acesta, autorităţile de la Moscova au închis Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată pregăti corpul pentru expunere publică, cu ocazia împlinirii, pe 22 aprilie, a 145 de ani de la naşterea liderului comunist şi fondator al Uniunii Sovietice.
Responsabilitatea pentru aspectul corpului lui Lenin revine unui institut cunoscut sub numele de Centrul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Educaţie în Domeniul Tehnologiilor Biochimice din Moscova. Un grup de şase specialişti în anatomie, biochimie şi chirurgie, supranumit «Grupul de la Mausoleu», are ca responsabilitate principală conservarea în condiţii optime a corpului lui Lenin. Pe lângă corpul liderului comunist, specialiştii mai au în grijă şi trupurile liderului vietnamez Ho Chi Min, al nord-coreanului Kim Il-sung şi al fiului acestuia, Kim Jong-il.
Lenin nu mai este cel original
Metodele ruseşti se concentrează pe menţinerea formei fizice a corpului - aspectul, forma, greutatea, flexibilitatea membrelor şi supleţea -, dar nu neapărat şi a materiilor biologice originale. De-a lungul timpul, specialiştii au creat o ştiinţă «cvasibiologică» care diferă de alte metode de îmbălsămare.
„Savanţii sunt nevoiţi uneori să înlocuiască bucăţi de piele sau ţesut cu materiale plastice sau de alt tip, astfel că, din punct de vedere al materiei biologice originale, corpul este din ce în ce mai puţin ce era odată", a declarat Aleksei Yurchak, profesor de antropologie socială la Universitatea California Berkeley. „Acest lucru face ca procedurile să fie total diferite de cele din trecut, cum ar fi mumificarea, al cărei scop principal era păstrarea materialelor biologice originale, în timp ce forma corpului se modifică", a mai spus Yurchak.
La moartea lui Lenin, în ianuarie 1924, cei mai mulţi lideri sovietici s-au opus ideii de păstrare a corpului lui Lenin mai mult decât o cerea obiceiul contemporan de expunere a cadavrului în public. Mulţi propuseseră înhumarea într-un mormânt închis, în emblematica Piaţă Roşie moscovită.
Condiţiile meteo vitrege, cu temperaturi foarte scăzute, au permis însă ca Lenin să fie expus publicului pentru aproape două luni, perioadă în care mulţimile au putut veni să aducă un ultim omagiu. Acest lucru le-a permis liderilor sovietici să reevalueze ideea păstrării corpului pentru o perioadă mai îndelungată. Pentru a evita orice asociere dintre rămăşiţele lui Lenin şi relicve de natură religioasă, autorităţile au făcut public faptul că cercetătorii şi ştiinţa sovietică sunt responsabile pentru conservarea şi păstrarea trupului.
Cum a început epopeea conservării
În cele din urmă, liderii sovietici au ajuns la un acord şi au acceptat să încerce o tehnică experimentală de îmbălsămare, dezvoltată de specialistul în anatomie Vladimir Vorobiev şi biochimistul Boris Zbarsky. Primul experiment a durat de la sfârşitul lui martie 1924, până în a doua jumătate a lunii iulie a aceluiaşi an. Efortul celor doi a fost crescut din cauză că medicul care efectuase autopsia lui Lenin secţionase deja principalele vase de sânge din corp. Un sistem circulator intact ar fi ajutat la distribuirea lichidelor de îmbălsămare în întreg corpul.
„Cercetătorii din «Laboratorul lui Lenin»", după cum numeşte Yurchak instituţia responsabilă, „au dezvoltat în cele din urmă tehnici de microinjectare care utlizau un singur ac pentru a introduce fluide în anumite zone ale corpului, de preferinţă în zone unde existau tăieturi sau cicatrice anterioare", a explicat Alexei Yurchak.
De asemenea, ei au creat un costum din cauciuc, cu două straturi, pentru a menţine un mic strat de lichid de îmbălsămare acoperind corpul lui Lenin în timpul perioadelor de expunere publică. Trupul este apoi îmbrăcat într-un costum obişnuit.
Corpul lui Lenin este re-îmbălsămat anual, proces ce presupune scufundarea acestuia în soluţii de glicerină, formaldehidă (formol), acetat de potasiu, alcool, peroxid de hidrogen, acid acetic şi acetat de sodiu. Fiecare sesiune durează circa o lună şi jumătate.
Metodele folosite în mod obşnuit pentru îmbălsămare presupun un amestec de formaldehidă şi apă. „Acest tip de tratare a corpului are calităţi foarte bune referitoare la conservare şi proprietăţi antifungice. Corpurile îmbălsămate astfel rezistă zeci de ani", a declarat Sue Black, directoare a Centrului pentru Anatomie şi Identificare Umană din cadrul Universităţii Dundee din Scoţia.
200 de oameni pentru un cadavru
Plastinarea nu ar fi fost niciodată acceptată în cazul lui Lenin, pentru că duce la o creştere a rigidităţii, în mod nenatural. Pentru a menţine corpul lui Lenin în stare optimă, savanţii trebuie să efectueze în mod regulat operaţiuni de întreţinere, iar uneori trebuie să înlocuiască părţi ale corpului, cu mare atenţie la detalii.
Genele naturale ale lui Lenin au fost înlocuite cu unele artificiale, după ce au fost deteriorate în primii ani ai procedurilor de îmbălsămare. Savanţii au avut de-a face cu mucegai şi cute ale pielii în anumite zone ale corpului, mai ales în primii ani de după moarte. Oamenii de ştiinţă au fost nevoiţi să dezvolte petice de piele artificială, după ce o bucată de piele de pe laba piciorului lui Lenin a dispărut în 1945. Nasul a fost remodelat, ca şi chipul şi alte părţi ale corpului, pentru a le readuce la forma originală.
În perioada de vârf a activităţii «laboratorului lui Lenin», între anii 1950 şi 1980, până la 200 de oameni lucrau în domeniul cercetării privind îmbătrânirea celulelor epiteliale şi metode de transplantare a pielii, potrivit lui Alexei Yurchak. După căderea Uniunii Sovietice, institutul a pierdut finanţarea temporar şi a fost nevoit să se descurce cu bani din donaţii private. Statul a revenit apoi şi a acordat banii necesari funcţionării, deşi nu la acelaşi nivel ca în timpul URSS.
