Lemne de contrabandă confiscate de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lemne de contrabandă confiscate de poliţişti

Doi tineri din judeţul Vrancea au fost prinşi, vineri, de către poliţiştii brăileni în timp ce transportau lemne ilegal. Concret, poliţiştii de la Postul de Poliţie Comunal Şuţeşti au efectuat o acţiune în localitate, în urma căreia l-au depistat în trafic pe Cosmin B., în vârstă de 19 ani, din comuna Mera, care transporta o cantitate mai mare de lemne decât apărea în avizul de însoţire. "După cântărirea încărcăturii, poliţiştii au stabilit că şoferul transporta 5,8 metri cubi de material lemnos, cu toate că în avizul de însoţire era trecută cantitatea de 4 metri cubi. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe şofer, conform Legii 171 din 2010, iar cantitatea de 5,8 metri cubi de lemn a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodie la Ocolul Silvic Ianca", ne-a declarat inspectorul principal Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Interesant este că în aceeaşi zi, un alt tânăr din judeţul Vrancea, tot din comuna Mera, a intrat în atenţia poliţiştilor brăileni pentru că transporta lemne ilegal. Este vorba despre Ionel S. în vârstă de 28 de ani, care a fost prins în comuna Viziru în timp ce căra cu autoutilitara cantitatea de 3,7 metri cubi de lemn de foc, având avizul de însoţire completat necorespunzător. "Şi acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Ocolului Silvic Ianca", a mai completat sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro