Legi adoptate tacit de Camera Deputaţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Legi adoptate tacit de Camera Deputaţilor

Un total de 32 de legi au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, adică fără dezbatere parlamentară, ca urmare a depăşirii termenului constituţional de 45 de zile, în 2015, în calitate de primă Cameră sesizată. Dintre acestea 10 au fost respinse definitiv, 7 figurează pe agenda Senatului, 5 se află în etapa promulgării sau la Curtea Constituţională şi 10 au devenit legi.

Pensie auditori publici

Dintre cele ajunse în faza promulgării sau atacate de Curtea Constituţională (CCR) se numără legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, aprobată de Senat în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare septembrie-decembrie, şi atacată de Guvern la (CCR). Mai există, de asemenea, o propunere legislativă care revizuieşte cadrul actual privind pensia de care beneficiază auditorii publici externi/controlorii financiari, menită să restabilască dreptul la „pensia de serviciu".
În plus, deputaşii au adoptat tacit legea care interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, care a primit ulterior votul Senatului şi a ajuns pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. Acelaşi traseu l-a parcurs şi propunerea legislativă pentru completarea Legii privind siguranţa naţională a României, care interzice defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de 1 hectar şi reducerea, fără aprobări legale, a consistenţei unei arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic în vigoare.

Asistenţă judiciară

Dintre cele 32 de proiecte de lege adoptate tacit, 10 au devenit legi. Astfel, în urma adoptării tacite de Camera Deputaţilor, Senatul a decis modificarea Legii privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, pentru ca limita maximă de vârstă până la care soldaţii sau gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate să nu poată depăşi 55 de ani, a Legii educaţiei naţionale, în sensul modificării componenţei Consiliului de Administraţie din unităţile de învăţământ de stat şi învăţământ specializat de stat, precum şi unor acte normative care vizau finanţele publice locale şi administraţia publică locală.
În domeniul politicii externe, mai multe proiecte de lege care vizau tratate dintre România şi Republica Kazahstan privind extrădarea, semnate la Bucureşti, în noiembrie 2014, au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor şi, ulterior ratificate. Este vorba despre tratate privind extrădarea, transferarea persoanelor condamnate, precum asistenţa judiciară în materie penală. 7 legi dintre cele 32 care au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile, au fost înregistrate spre dezbatere şi aprobare, la Senat.

Modificarea legii educaţiei

Prin urmare, la începutul sesiunii parlamentare, din februarie, senatorii vor dezbate două proiecte de lege pentru modificarea Legilor privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi cea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, care vizează persoanele eliberate sau destituite din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate. Potrivit proiectelor de lege adoptate tacit, persoanele vizate ar putea fi decăzute din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor actelor normative supuse modificării, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Aleşii din Senat vor trebui să se pronunţe şi asupra a două proiecte de lege care vizează modificarea Legii educaţiei naţionale, dintre care unul propune ca statul să finanţeze „programul şcoala după şcoală pentru elevii de până în clasa a IV-a, ai căror părinţi/reprezentanţi legali solicită acest serviciu, printr-un tichet în valoare de 0,4 ISR lunar/copil, respectiv 200 de lei". Prin modificarea Legii educaţiei naţionale, părintele/reprezentantul legal ar urma să opteze pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală, iar şcolile ar urma să deconteze serviciul.

Funcţionarea CCR

Pe ordinea de zi, a Senatului, în sesiunea parlamentară din februarie, se vor regăsi şi un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Proiectul de lege, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, instituie obligativitatea ca, în 10 zile de la primirea comunicării, Ministrul Justiţiei să elaboreze proiectul de modificare al actului normativ emis de Execuitv şi constatat ca fiind neconstituţional şi să îl înainteze Guvernului, care ar urma să îl discute în prima şedinţă de guvern. Dacă actul normativ este o lege, modificarea propusă de Guvern va fi dezbătută de Parlament în procedură de urgenţă. Proiectul de lege mai prevede că „deciziile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept".
De asemenea, pe ordinea de zi a Senatului, se va regăsi şi un proiect de lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Proiectul de lege vizeză constituirea, în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, a unui sistem informatic integrat pentru prevenirea şi identificarea potenţialelor conflicte de interese, în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro