Astfel, senatorul PSD Ion Rotaru crede că legea salarizării unice este bună, ca principiu, dar poate fi şi mai bună, ca prevederi concrete: "Din punctul meu de vedere, aceasta nu trebuia să treacă prin asumarea răspunderii, ci era necesară o dezbatere largă şi armonizarea prevederilor cu propunerile celor implicaţi. Spun asta pentru că există destule profesii şi ocupaţii care nu figurează în grila da salarizare. Ce este bine e că poate fi şi chiar va fi modificată, pentru remedierea unor greşeli, dintre care cele mai puţin importante sunt cele de ortografie. Ca intenţie este bună, dar ca modalitate de rezolvare a problemelor, nu le-a rezolvat. În privinţa votului la discutarea moţiunii de cenzură, eu, personal, pot să am o părere, dar probabil că voi vota la fel ca întreg grupul parlamentar al PSD. Ideea pe care se merge este că nu e de dorit o rupere a coaliţiei de guvernământ acum, în prag de alegeri, pentru că s-ar ajunge la instabilitate, iar vina ar fi aruncată tot pe umerii PSD". Întrebat dacă ştie cam ce indemnizaţie va avea, conform noii legi a salarizării unice, senatorul ne-a declarat că va fi cam la acelaşi nivel cu cea actuală.
Deputatul PSD Mihai Tudose este şi el de părere că legea salarizării unice ar fi trebuit să treacă prin analiza Parlamentului: "Această lege este un pas necesar, o etapă necesară care, în mod cert, are la bază un principiu bun, dar care nu poate mulţumi pe toată lumea. Poate că dacă nu era parte a unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, legea ar fi putut trece prin Parlament şi ar fi fost modificate nişte chestiuni. Poate că nu sunt în totalitate de acord cu prevederile legii, însă, ca principiu, e binevenită. De aceea voi şi vota împotriva unei moţiuni de cenzură". În legătură cu noua sa indemnizaţie, potrivit noii legi a salarizării unice, Tudose ne-a declarat că va rămâne la aproximativ acelaşi nivel.
"Nu pot avea o părere documentată despre această chestiune, pentru că, deocamdată, totul este la nivel de bârfe"
Deputatul PSD Cristian Rizea este, de departe, cel mai tare în declaraţii, acesta neavând habar că legea salarizării unice are deja o formă finală, care a fost asumată marţi de către propriul Guvern. Rizea s-a arătat mai mult decât încurcat de întrebările cu privire la legea salarizării unice, în contextul în care acesta crede că încă există mai multe variante, "la nivel de bârfe": "Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu a ieşit nimic oficial, nu pot avea o părere documentată despre această chestiune, pentru că deocamdată, totul este la nivel de bârfe. Eu ştiu de vreo 4-5 variante existente pe piaţă, despre care să vorbesc, pe care să o comentez? Mai mult, eu fac parte din patronat, sunt director de firmă, poate că cel mai bine ar fi să vorbească despre această chestiune sindicatele".
Şi deputatul Balcan regretă faptul că proiectul legii nu a ajuns la comisii şi apoi, în dezbaterea Parlamentului: "Legea e cât de cât bunişoară şi spun asta, pentru că sunt unele segmente unde sunt neajunsuri pentru cei vizaţi. Eu am făcut peste 40 de amendamente la proiectul legii, pe învăţământ şi justiţie, respectiv magistraţi şi personal auxiliar, dar nu mi-a fost acceptat niciunul. Dacă discutăm despre moţiunea de cenzură, însă, tot ce vă pot spune este că eu sunt un tip disciplinat, de echipă şi voi vota aşa cum se va decide în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare ale PSD". Cât despre indemnizaţia sa, potrivit noii legi, deputatul ne-a declarat că nu ştie cât va fi, dat fiind că nu l-a interesat în mod special acest lucru: "Ceea ce ştiu, însă, este că nivelul indemnizaţiei noastre, ca parlamentari, este mai mic decât cel al indemnizaţiei unui secretar de stat, ceea ce nu mi se pare normal. Nu mă refer la sumă, ca valoare, ci la nivelul indemnizaţiei, ca principiu".
Senatorul PNL Constantin Cibu s-a arătat extrem de nemulţumit de conţinutul legii, dar şi de faptul că aceasta a trecut prin asumarea răspunderii şi nu prin procedura normală, de discutare şi aprobare în Parlament: "Aţi văzut că şi-a asumat răspunderea Guvernul pentru această lege, în ciuda protestelor partenerilor sociali, care au fost împotriva ei. Au refuzat să o pună în dezbaterea Parlamentului şi de aceea, noi, PNL-ul, am depus o moţiune de cenzură şi, alături de UDMR, o vom susţine peste câteva zile". În ceea ce priveşte noua sa indemnizaţie, senatorul Cibu a precizat că aceasta va fi puţin mai mică decât nivelul actual.
La rândul său, deputatul PNL Diana Tuşa a explicat motivele pentru care liberalii au iniţiat moţiunea de cenzură. "PNL a încercat să depună mai multe amendamente care ne-au fost refuzate, drept pentru care am iniţiat o moţiune de cenzură pe care liderii UDMR au fost de acord să o susţină. Nu este un gest politic, ci e vorba de conţinutul prevederilor acestei legi, care adâncesc inechităţile salariale. Şi vă dau un singur exemplu: vi se pare normal ca un procuror de la Judecătorie să câştige cât un dansator sau un bibliotecar?", a declarat Tuşa.
Precizăm faptul că deputatul PDL Eugen Bădălan nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, până la închiderea ediţiei.