Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor solicitase şi în prima şedinţă a Biroului Permanent din noua sesiune, ce a avut loc pe 1 septembrie, prelungirea termenului pentru raport în cazul legii unitare a pensiilor până la data de 15 septembrie, dar forul de conducere al Camerei a respins această cerere. Atunci, secretarul Sever Voinescu anunţase că Legea pensiilor va intra în plen în această săptămână cu sau fără raport de la Comisia de muncă.
Ieri, Biroul Permanent a decis însă ca liderii grupurilor parlamentare şi preşedintele Comisiei de muncă, Victor Paul Dobre (PNL), să se pună de acord asupra unui termen - înainte de 15 septembrie - până la care raportul asupra Legii pensiilor să fie supus plenului. De altfel, Comisia de muncă a fost convocată în şedinţă ieri, urmând a lucra în paralel cu plenul pentru a finaliza raportul asupra Legii pensiilor.
Premierul Emil Boc a solicitat luna trecută comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor să elaboreze până la 1 septembrie forma finală a Legii pensiilor, acesta fiind una dintre legile de reformă a căror adoptare a fost convenită cu FMI.