, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că Parlamentul ar trebui, prin modul în care rezolvă problema funcţionării ANI, să transmită partenerilor europeni un semnal clar de voinţă politică pentru integritate, adăugând că Executivul va coopera cu senatorii pentru "rafinarea textului"
"Credem că e important ca, prin modul în care rezolvăm această problemă, să transmitem partenerilor europeni şi opiniei publice un semnal foarte clar cu privire la voinţa politică din Parlamentul României de a construi pe termen lung o identitate prin integritate pentru clasa politică şi pentru România în general", a spus Predoiu, la începutul şedinţei Comisiei juridice şi a Comisiei pentru drepturile omului din Senat, care s-au reunit pentru a elabora un raport asupra proiectului legii Agenţiei Naţionale de Integritate.
"Într-o decizie anterioară, Curtea Constituţională a invalidat constituţional publicarea declaraţiilor de avere şi interese. La momentul acela, CCR avut în vedere acele declaraţii de avere în forma şi cu conţinutul prevăzut la acel moment de către legislaţie. Dar proiectul de azi are în vedere o altă formă a declaraţiilor de avere, în care elementele individuale care particularizează adresa unor bunuri şi de domiciliu, sunt eliminate pentru a se asigura dreptul la o viaţă privată şi a se rezolva problemele de constituţionalitate", a explicat Predoiu.
În privinţa măsurii confiscării, ministrul a subliniat că poziţia Guvernului se întemeiază pe deciziile CCR 321/2007 şi 414/2007, care au certificat faptul că măsura confiscării unor bunuri sau cote părţi din bunuri în ipoteza în care ele nu sunt justificate este constituţională. "Aceste două decizii au construit un concept juridic potrivit căruia prin lege se poate construi noţiunea de bun nejustificat, care poate fi supusă măsurii confiscării. Asta e piatra de temelie care stă la baza proiectului", a mai spus el.
De asemenea, Predoiu a precizat că Guvernul consideră că termenul în care ANI ar putea continua investigaţiile după încheierea mandatului demnitarului, respectiv termenele de prescripţie pentru răspunderea contravenţională în cazul incompatibilităţilor, ar trebui păstrate lor în formula iniţială. "Acest lucru ar contribui nu doar la o credibilitate mai mare a proiectelui şi a instituţiilor şi funcţiilor publice, dar ar permite ANI să îşi desfăşoare activitatea cu eficienţă", a apreciat ministrul.
"Guvernul este gata să coopereze cu comisiile în rafinarea textelor şi să contribuim împreună la o soluţie compatibilă din punct de vedere constituţional dar şi cu decizia Comisiei Europene", a conchis Predoiu.