Dacă în prezent, deliciul noapții de 31 octombrie îl fac vampirii, fantomele și poveștile înfricoșătoare, în urmă cu secol lucrurile se desfășurau diferite. Ritualurile erau mai romantice, dedicate flirtului și descoperirii sufletului pereche.
Ziarele din America recomandau jocuri care promiteau descoperirea partenerului perfect. „La începutul secolului 20, Halloween-ul promova mai puțin monștrii sau ritualurile înspăimântătoare și încuraja dragostea. Imaginea lui Cupidon era des întâlnită printre costume de vrăjitoare și pisici negre ,” a povestit Daniel Gifford, de la Smithsonian National Museum of American History.
Tradițiile și jocurile de Halloween aveau deseori drept temă dragostea, iar femeilor, care atunci trăiau într-o societate restrictivă, le ofereau o senzație de control.
„Având în vedere cât de important era pentru femei să-și găsească bărbați cu care să se căsătorească, astfel de petreceri reprezentau ocaziile perfecte de a-și întâlni perechea, ” explică Diane Arkins, autoarea cărții “Halloween: Romantic Art and Customs of Yesteryear,” citată de The New York Times.
Noaptea "Mărului Mușcat"
Dintre jocurile cele mai populare erau cele care includeau un măr, acest fruct ocupând un rol important în multe dintre tradițiile romantice de Halloween. De exemplu, "Mușcă Mărul" este un joc care îi provoca pe participanți să își folosească doar dinții pentru a prinde un măr care era agățat de tavan cu o sfoară sau panglică, conform spuselor lui Diane Arkins. Câștigătorul urma să fie primul care s-ar fi căsătorit, potrivit tradiției. Într-o altă variantă a jocului, puțin mai periculoasă, mărul era înfipt într-un băț cu o lumânare aprinsă la celălalt capăt.
Acest joc era atât de popular încât Halloween-ul era deseori numit "Noaptea Mărului Mușcat".
Alte tradiții erau mai simple. Un obicei vechi presupunea decojirea unui măr astfel încat să se obțină o fâșie cât mai lungă din coajă, care mai apoi trebuia aruncată peste umărul unui participant. Participantul pe care ateriza coaja devenea astfel un pețitor important.
Un alt obicei era consumarea unui măr în fața unei oglinzi, fapt ce reprezenta imaginea unui singur suflet pereche, iar pețitorul putea cere ultima bucată din măr.
De asemenea, și sâmburii din măr puteau prevesti norocul în dragoste și nenumărate poezii din acele perioade serveau drept ghid pentru a descifra.
Tradiții care prevesteau norocul în dragoste
Merele însă nu erau singurele vedete ale nopții de Halloween. Potrivit unei tradiții populare, se puneau două castane în cuptor sau pe foc, acestea reprezentând partenerii dintr-un cuplu. Dacă acestea ardeau luminos, însemna că relația va fi de durată și fericită. Însă, dacă una exploda sau se crăpa însemna că un partener nu era dedicat relației sau era infidel. Adăugând a treia castană, se puteau compara potențialii parteneri. Castana care ardea mai mult timp și liniștit era partenerul ideal.
În cartea sa, Diane Arkins amintește și un ritual care include „bărcuțe” din coji de nuci umplute cu ceară. Fiecare reprezenta un potențial partener. Lumânările erau aprinse și lăsate să plutească pe apă. Bărcuțele care pluteau alături simbolizau cuplul perfect, iar persoana a cărei barcă ajungea prima la mal ar fi urmat să se căsătorească.
Un alt joc practicat în America în 1914 presupunea o plimbare în grup în timpul nopții, fiecare ținând o oglindă în mână. În timpul plimbării, participanții se uită în oglinzi și rosteau o incantație, iar chipul viitorului partener urma să apară în oglindă, potrivit tradiției.
Un alt obicei consta în a ascunde trei obiecte, un bănuț, un inel și un degetar, în piureul de cartofi care urmează să fie servit la petrecerea de Halloween. Invitatul care găsea inelul urma să se căsătorească în curând, cel care descoperea degetarul și-ar fi petrecut majoritatea vieții singur, iar cel care găsea banul urma să se îmbogățească.