Ultima zi a manifestării "Săptămâna prevenirii criminalităţii", 2 octombrie, a fost dedicată siguranţei rutiere. Poliţiştii au acţionat în trafic, în zone aglomerate din municipiu, dar şi în şcoli, unde elevii au format patrule rutiere. Ieri dimineaţă, lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Brăila s-au aflat în zona Piaţa Mare şi au împărţit pliante pietonilor.
"În cadrul campaniei «Nu trece dincolo!» şi a «Săptămânii prevenirii criminalităţii», poliţia rutieră efectuează activităţi în trafic pentru disciplinarea pietonilor. Cu aceeaşi ocazie înmânăm pliante acestora, cu caracter preventiv, cu speranţa că pe viitor pietonii vor avea o conduită corespunzătoare în trafic", a declarat scms. Doru Stăncună din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila.
Dacă unii s-au angajat în traversări regulamentare, alţii au trecut strada pe unde au avut chef, ba chiar s-au arătat deranjaţi când li s-au pus întrebări.
"Trebuie să avem grijă, să traversăm pe trecerea de pietoni, eu aşa procedez pentru că şoferii circulă tare. Este mai bine pe trecere. Respectăm regulile de circulaţie, aşteptăm la semafor, până la urmă este vorba despre viaţa noastră", a spus un pieton care s-a oprit pentru a primi pliante de la rutieriştii care au acţionat în zona "Piaţa Halelor". "Hai, domnule, lasă-mă, ia uite...am traversat neregulamentar. Altă treabă nu aveţi?", a zis altul.
Poliţiştii i-au sfătuit pe pietoni să nu se angajeze în traversări riscante. Este cel mai bine ca oamenii să treacă strada regulamentar, prin locurile marcate corespunzător şi după ce s-au asigurat. Un alt sfat al rutieriştilor este acela ca, după coborârea din mijloacele de transport în comun, brăilenii să aştepte plecarea acestora din staţie şi apoi să traverseze respectând regulile de circulaţie. "Fiţi model de comportament rutier pentru copilul dumneavoastră şi învăţaţi-l să circule corect", au transmis poliţiştii.
Şoferii aflaţi în trafic au fost şi ei atenţionaţi să reducă viteza şi să circule cu prudenţă în zona şcolilor, a parcurilor, a locurilor de joacă şi a staţiilor mijloacelor de transport în comun. Cei aflaţi la volan trebuie să aibă răbdare în zona trecerilor pentru pietoni şi să nu îi grăbească pe cei care se deplasează mai greu, respectiv copii, bătrâni sau persoane cu handicap.
Elevii, la oră cu poliţiştii rutieri
Acţiunea de vineri a Poliţiei Rutiere s-a mutat din stradă în şcoli. Lucrătorii IPJ s-au "transformat" în profesori şi au ţinut elevilor o lecţie interactivă despre siguranţa pietonilor. Cum la baza acestui comportament rutier preventiv stă cunoaşterea indicatoarelor rutiere, lecţia s-a desfăşurat în jurul acestui aspect. Astfel, poliţiştii le-au explicat elevilor că dacă semaforul este "galben intermitent", asta nu înseamnă că s-a defectat aparatul, aşa cum au sugerat şcolarii, ci trebuie să ne asigurăm temeinic înainte de a trece strada. De asemenea, copiii au înţeles că şoseaua nu e loc de joacă şi că e mai importantă viaţa lor decât o minge ajunsă în faţa maşinilor.
La final, elevii s-au arătat încântaţi de stilul de predare al poliţiştilor şi au spus că abia aşteaptă următoarea oră interactivă cu oamenii în uniformă.