* incidentul s-ar fi produs în satul Baldovinești, descoperirea fiind făcută de o localnică, aceasta reușind totuși să îl ajute pe bărbat * imaginile și informațiile au fost postate pe un site de socializare, iar femeia susține că a cerut, în zadar, ajutor la numărul 112
Un șofer aproape și-a găsit sfârșitul, din cauza căldurii, în timp ce se afla la volanul autoturismului. Un mesaj postat pe o rețea de socializare a adus în atenție modul în care se intervine în astfel de cazuri. O localnică din Baldovinești a transmis date despre acest incident și ea susține că șoferul a leșinat, la un moment dat, însă a cerut degeaba ajutor la numărul de urgență 112.
”La ora17.30 (n.r.- ieri), am uzit din curte un autoturism care s-a oprit pe strada mea, în sat Baldovinești, strada Praporgescu. Mai târziu a trecut o căruță și făcea alarmă, am ieșit să văd ce se întâmplă. Am văzut autoturismul cu băiatul aproape mort în el, așa cum este în fotografie. L-am întrebat dacă îi este rău dar a spus că așteaptă pe cineva. Culmea, nu mirosea a băutură dar am presupus că era băut. La un moment dat, a căzut într-o parte și nu a mai răspuns. Am sunat la 112 să vină cineva să îl ia, îmi era frică să nu moară de la căldură, era mașina în soare. Nu a venit nimeni 2 ore și jumătate, că nu au echipaje libere. Nu au vrut să vină. Până la urmă tot noi, vecinii, am rezolvat problema. Și la 20 și 15 minute cred, am sunat la Vădeni să nu mai vină că s-a rezolvat. A spus că era în drum spre noi. Aiurea. Asta e România, poliția rutieră, română nu dă doi bani. Așa se întâmplă la noi în sat”, a fost mesajul transmis.