Ceremonia va avea loc în cadrul celei de-a 15-a reuniuni a International Gymnastics Hall of Fame (IGHF), potrivit unui anunţ al organizatorilor.
Lavinia Miloşovici are în palmares 19 medalii mondiale şi olimpice, între 1991 şi 1996.
Alţi trei gimnaşti vor fi admişi în Hall of Fame, la reuniunea din 14 mai: Alexander Tkatchev (Rusia) - 12 medalii mondiale şi olimpice, între 1978-1981, Leonid Arkaiev (Rusia) - antrenorul echipei sovietice şi ruse, între 1972-2004, şi Steffi Kraeker (Germania) - 10 medalii mondiale şi olimpice, între 1976-1981.
De-a lungul timpului, alte 73 de personalităţi, din 19 ţări, au intrat în galeria mondială, printre acestea numărându-se şi Nadia Comăneci (în 1993), Bela Karoly (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007) şi Octavian Bellu (2009).
Primul membru al IGHF a fost rusoaica Olga Korbut, în 1988.
Preşedintele IGHF, Bart Conner, soţul Nadiei Comăneci, a menţionat că cei admişi în Hall of Fame au trecut printr-o selecţie riguroasă. "După o selecţie serioasă, suntem pregătiţi să celebrăm remarcabile cariere ale unor veritabile personalităţi ale sportului nostru", a spus Bart Conner.
Lavinia Miloşovici (35 de ani) a debutat în competiţiile oficiale internaţionale în 1991 şi s-a retras din activitatea competiţională după Jocurile Olimpice din 1996.
Fosta gimnastă a participat la trei ediţii ale Campionatelor Europene de juniori şi seniori, şapte Campionate Mondiale şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, adunând 29 de medalii, din care 13 de aur.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.