• manifestarea va avea loc la căminul cultural din localitate
Vineri, 8 septembrie, de la ora 17.00, la Căminul Cultural din localitatea Mircea -Vodă va avea loc un eveniment de suflet, avându-i ca protagonişti pe Romiţa Mălina Constantin şi tânărul debutant Valentin Tancău, care îşi vor lansa volumele de poezii. Este vorba despre “Partitură pentru ferestrele copacilor” şi “Des cântecul lui Dumnezeu”, respectiv “Sentimentele nu se pierd niciodată”. Despre operele autorilor, la evenimentul cultural organizat de Primăria, Consiliul Local şi Biblioteca din Mircea Vodă şi moderat de Cornelia Presadă vor vorbi scriitorul Vergil Matei şi Tudoriţa Tarniţă, iar Andreea Maria, Dorian Leonte şi Grupul Vocal Mirceanca din Mircea-Vodă vor susţine momente artistice, de cântec şi poezie.