• evenimentul va avea loc vineri, 16 iunie, ora 17.00, în Sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • invitați: dr. Viorel Coman și lector univ. dr. Valentin Popa
Vineri, 16 iunie, de la ora 17.00, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3) va avea loc lansarea volumului bilingv de poezie „Patimi /Passions”, autor Nick Nemer. Invitați la lansarea volumului de versuri sunt: dr. Viorel Coman și lector univ. dr. Valentin Popa, care vor rosti alocuțiuni, iar moderator al evenimentului cultural este Luminița Dascălu.
Pe numele său real Iulian Niculae, autorul volumului „Patimi/Passions” este brăilean, absolvent al Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila și al Facultății de Teologie - Asistență Socială din cadrul Universității din București. Cartea pe care ne-o oferă este rezultatul unor strădanii lirice pe o durată de două decenii. Traducerea în limba engleză aparține brăilencei Aurelia Buzdrug.