Organizaţia sindicală din uzina brăileană "Laminorul" poartă în acest moment două războaie grele cu administraţia, pe frontul drepturilor salariale şi al respectării CCM (Contractul Colectiv de Muncă pe unitate) şi Acordului Social, plus încă o luptă, de această dată cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Sindicatul "Metal '94" susţine că este hotărât să strângă semnături de la membri pentru declanşarea conflictului de muncă în unitate. Cauza: negocierile anuale privind CCM sunt foarte aproape de a se încheia fără atingerea principalului target sindical, şi anume o majorare salarială. "Ne chinuim de ceva timp să convingem administraţia cu privire la necesitatea acordării unei creşteri salariale, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Iar argumentele noastre sunt forte: forţa de muncă din unitate îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu, se fac şi ore suplimentare pe fondul creşterii volumului de muncă. Iar astea se văd în cifre. Ba chiar am renunţat, ca sindicat, la o serie de pretenţii în cadrul negocierii anuale pentru a putea «netezi» calea spre o creştere salarială. De cealaltă parte, administraţia spune că suntem pe pierdere, deci nu are nicio ofertă de creştere salarială, situaţie cu care nu putem fi de acord", ne-a declarat liderul sindical Constantin Iarca, adăugând că este la un pas de declanşarea conflictului de muncă.
Conflicte pe toate fronturile
Al doilea conflict, tot cu administraţia, îl poartă sindicatul pe partea respectării CCM şi a Acordului Social încheiat cu administraţia la momentul privatizării uzinei, conflict care are tangenţă şi cu a treia bătălie, cea cu ITM Brăila. Problemele au apărut în 2009, dar evenimentele s-au precipitat la începutul acestui an, după ce sindicatul s-a plâns Comisiei Prefecturale de Dialog Social privind nerespectarea de către administraţia uzinei a unor prevederi din CCM pe unitate şi din Acordul Social. Membrii comisiei au ascultat la vremea respectivă variantele sindicatului şi ale administraţiei şi pentru a lămuri lucrurile a dispus ITM Brăila să verifice toate aspectele sesizate de sindicat. Numai că rezultatul şi concluziile controlului respectiv nu au fost pe placul sindicatului, care a apreciat că nu au fost atinse toate problemele reclamate. "(...) Într-un final, a reuşit să ajungă şi echipa de control a ITM-ului la SC «Laminorul» SA Brăila, dar controlul a fost formal, fără a rezolva problemele esenţiale ale salariaţilor şi ale sindicatului. Am revenit în acest sens cu o nouă adresă către ITM, însă nici până în momentul de faţă nu am primit răspuns, cu toate că au trecut peste 30 de zile. În paralel, Prefectura Brăila a sesizat din proprie iniţiativă AVAS Bucureşti (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţie care a administrat interesele statului la "Laminorul" şi unde a deţinut înainte de privatizare pachetul majoritar de acţiuni - n.r.). Şi Sindicatul Metal'94 a avut aceeaşi reacţie la pasivitatea şi indiferenţa suspectă a ITM-lui Brăila, astfel încât a trimis la rândul său o altă sesizare la AVAS. Instituţia centrală a reacţionat într-un final şi a împuternicit prin mandat special o comisie pentru efectuarea unei anchete privind nerespectarea CCM pe unitate şi, în mod implicit, a Acordului Social încheiat de Sindicatul Metal '94 cu SC «Donau Commodities» la momentul finalizării contractului de vânzare-cumpărare", a mai spus Iarca, subliniind că a reclamat Inspecţiei Muncii de la Bucureşti toate nemulţumirile pe care le are în relaţia cu ITM Brăila.
Contactată, conducerea ITM Brăila a precizat că a răspuns în condiţiile legii, punctual, la toate solicitările venite din partea organizaţiei sindicale.
De precizat că aceste frământări sindicale sunt şi pe fondul apropierii de final a valabilităţii Acordului Social cu administraţia companiei, în iulie înţelegerea încetându-şi aplicabilitatea.