Lady Gaga şi-a lansat cel de-al treilea album | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lady Gaga şi-a lansat cel de-al treilea album

Purtând un body şi o perucă albe, artista americană a interpretat câteva piese de pe noul ei album, într-un concert live pe care l-a susţinut în zona docurilor din cartierul Brooklyn, organizat în colaborare cu artistul Jeff Koons.
Admiratoare care purtau dresuri cu bandă adezivă şi portjartiere, bărbaţi îmbrăcaţi în paiete şi rujaţi în nuanţe de roşu, adolescente cu multe percinguri şi pantofi cu platformă, iar altele care purtau kilturi au alcătuit un public eclectic, pe măsura imaginii pe care şi-a construit-o excentrica artistă americană.
"Artpop" marchează revenirea sub lumina proiectoarelor a cântăreţei Lady Gaga, după mai multe luni de absenţă forţată.
Newyorkeza în vârstă de 27 de ani, care şi-a construit reputaţia atât prin videoclipurile sale, cât şi printr-un marketing permanent, a fost nevoită să suporte o operaţie la şold, care a întârziat lansarea noului ei album.
Lady Gaga, supranumită de unii "regina pop-ului", a fost detronată în ultima vreme de Miley Cyrus şi Katy Perry şi încearcă să îşi recâştige coroana.
Pentru noul album, ea a ales să colaboreze cu mai mulţi artişti contemporani, dintre cei mai cunoscuţi din lume, printre care Jeff Koons, care a prezentat-o pe artistă ca pe o Venus de Botticelli postmodernistă, pe coperta albumului.
Albumul este însoţit de o aplicaţie online, pe care vedeta americană o laudă spunând că este un melanj de artă, muzică, modă şi tehnologie.
Discul, la care a colaborat şi DJ-ul francez Madeon, combină influenţe R & B, tehno, rock şi disco, iar Lady Gaga îşi demonstrează încă o dată capacitatea de a compune refrene atrăgătoare.
În piesele din "Artpop", Lady Gaga îşi reia temele sale preferate: dorinţa şi sexul, drogurile, chestiunile de identitate şi de gen, celebritatea, moda şi creativitatea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro