• este părerea prof. dr. Ionel Alexandru, autorul cărţii “Lacu Sărat”, în legătură cu măsura propusă de autorităţi privind umplerea cu apă din canalele de irigaţii a lacurilor 1 şi 2 • acesta a ţinut să puncteze că lacul nu se află la prima confruntare cu o astfel de problemă în istorie şi că întotdeauna s-a refăcut singur • Alexandru susţine că din cauza apei dulci, lacul îşi va pierde proprietăţile curative • fostul senator a criticat şi modul în care municipalitatea a pierdut staţiunea în favoarea comunei Chiscani şi a propus şi o soluţie pentru salvarea acesteia, care îi implică însă pe parlamentarii brăileni
Dezastrul ecologic din Staţiunea Lacu Sărat încă produce ecouri la Brăila şi nu dintre cele pozitive, în ciuda măsurilor propuse de autorităţi pentru salvarea lacurilor 1 şi 2, care au secat aproape complet în această vară. Prof. dr. Ionel Ştefan Alexandru, fost senator de Brăila şi autorul cărţii “Lacu Sărat”, publicată în 1997, a dorit să avertizeze că introducerea de apă dulce din canalele de irigaţii în cele două lacuri, aşa cum se procedează deja, este o măsură extrem de riscantă, care ar putea să “văduvească” staţiunea de comorile sale cele mai de preţ: nămolul sapropelic şi apa sărată.
Alexandru a precizat că există mai multe lucrări ale oamenilor de ştiinţă privind Staţiunea Lacu Sărat, ba chiar şi documente la Arhivele Naţionale, de unde reiese foarte clar că lacul s-a confruntat deseori de-a lungul istoriei cu astfel de secări şi că întotdeauna şi-a revenit pe cale naturală, în special după perioada iernii, prin alimentările provenite din zăpada topită. Profesorul a dat ca exemplu alte lacuri similare din ţară, unde s-a introdus apă dulce pe cale artificială, intenţionat sau nu, pentru ca mai apoi să îşi piardă din proprietăţile curative, ba chiar să devină de apă dulce. Mai mult, Ionel Alexandru a criticat şi modul în care s-au mişcat cei din fosta administraţie locală în priviţa procesului pentru drepturile de proprietate ale Staţiunii “Lacu Sărat”, când municipalitatea a pierdut în favoarea comunei Chiscani din cauza unei apărări deplorabile în instanţă. Mai mult, acesta a propus şi o soluţie de salvare a staţiunii, care îi implică pe parlamentarii brăileni: realizarea unui proiect legislativ prin care Staţiunea Lacu Sărat să devină de interes naţional, la pachet cu alte staţiuni din ţară, sub oblăduirea Ministerului Turismului, iar apoi să fie transmisă în administrarea Consiliului Judeţean.
Istoricul Lacului Sărat
Profesorul Ionel Alexandru a dorit să reamintească pe scurt isoricul Staţiunii Lacu Sărat, pentru a se înţelege mai bine faptul că de-a lungul timpului lacul a secat şi şi-a revenit de multe ori. Alexandru, care s-a documentat privind acest subiect pentru cartea pe care a scris-o în urmă cu mai mulţi ani, a dorit să sublinieze că staţiunea are o vechime de aproape 150 de ani şi că primele stabilimente datează încă din 1873, deşi aceasta era cunoscută chiar dinainte, din perioada când Brăila era raia turcească. Cu alte cuvinte, din secolul al XVIII-lea se cunoşteau calităţile curative ale Lacului Sărat. Potrivit lui Alexandru, turcii au observat acest lucru în momentul în care, caii pe care îi lăsaseră la păscut şi-au refăcut picioarele anchilozate după ce au intrat în nămol. Ulterior, tratamentul a fost adoptat şi de către oamenii din zonă. Aceeaşi sursă a precizat că în cartea “Lacu Sărat” a reuşit să prezinte mai multe opinii privind istoricul lacului, dar printre cele mai pertinente sunt cele ale geografului Gheorghe Vâlsan şi chiar a lui Gheorghe Munteanu Murgoci, care considerau că staţiunea este de origine fluviatilă. Cu alte cuvinte, provine dintr-un vechi braţ al Dunării, care a dispărut cu timpul. Lacul, potrivit lui Alexandru, este datat din perioada cuaternară, iar nămolul său este format din microorganisme care îi conferă calităţile curative, iar acestea se datorează unor izvoare salifere ce provin din zona Râmnicu Sărat, prin subteran şi ajung chiar şi la Movila Miresii, la Câineni Băi.
“Problema este următoarea: unii zic că lacul seacă! Eu am aici mai multe date care arată că el a secat în decursul istoriei de nenumărate ori şi şi-a revenit. Lacul se aprovizionează şi cu apă pluviatilă - deci apă din ploaie şi apă din zăpezi, atunci când acestea se topesc. Ţinând cont de faptul că unii ani au fost secetoşi, cum a fost anul acesta, lacul într-adevăr a scăzut. Nu a dispărut complet, dar a scăzut foarte mult. Asta nu înseamnă că nu îşi va reveni. Eu nu sunt de acord cu aceia care spun că trebuie să introducem apă din Dunăre. Apa din Dunăre schimbă calităţile nămolului, îl pun în pericol. Şi mai ales din cauza microorganismelor pe care le aduce apa respectivă se ajunge la situaţia pe care o găsim astăzi la Amara. Acolo a fost tot un lac sărat, dar acum a devenit un lac dulce unde poţi să pescuieşti. Şi-a pierdut calităţile total. În perioada comunistă, ELIF-ul a construit nişte şanţuri de irigaţii în jur şi s-a inflitrat apa. Şi în felul ăsta s-a distrus salinitatea”, a declarat Alexandru.
Acesta a precizat că la vremea respectivă autorităţile de la noi nu au dorit să repete greşeala şi au interzis construcţia de canale de irigaţie la o distanţă mai mică de 5 - 6 km faţă de lac, tocmai pentru ca apa dulce să nu se infiltreze. Alexandru a amintit totuşi episodul în care, în urmă cu aproximativ 10 ani, fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a luat decizia de a introduce apă dulce în Lacul 2, când, similar cu ceea ce se întâmplă în prezent, se discuta despre faptul că lacul va seca. Alexandru este ferm convins că atunci au fost influenţate în mod negativ proprietăţile lacului, deoarece nivelul de salinitate s-a schimbat ulterior.
“Deci din punct de vedere ştiinţific, ar trebui lăsat aşa ca să îşi revină singur. Au fost ani în care a secat total, când a rămas numai nămolul. Am găsit date în acest sens. Şi şi-a revenit apoi, fără probleme. Mai ales iarna când apar zăpezile şi primăvara el începe să îşi revină. Am găsit aceste informaţii pe la arhivele statului, prin diferite lucrări ale lui Ludovic Mrazek, ale lui Murgoci, ale lui George Ştefănescu a cărui lucrare este: «Relaţii asupra structurii geologice observate de membrii Biroului Geologic din anul 1868 în mai multe judeţe din ţară», printre care şi în judeţul Brăila. Sunt mai multe surse care vorbesc despre acest lucru”, a adăugat Alexandru.
Mai mult, profesorul a dorit să puncteze că nămolul îşi păstrează umiditatea în subteran, de aceea îşi poate reveni fără intervenţie externă.
“OJT-ul înainte scotea nămol şi ştiţi unde îl ducea? La Techirghiol. Pentru că şi acolo din cauza irigaţiilor puteai pescui, apăruse stuful. La noi nu apare stuful, dacă aţi observat. Dar la Amara, dacă mergeţi o să vedeţi că este stuf pe margine, dovadă că apa e mult mai dulce acolo”, a mai adăugat Alexandru.
Cum a pierdut Brăila Staţiunea Lacu Sărat şi soluţia pentru salvarea ei
Profesorul Ionel Alexandru a dorit să puncteze şi modul în care Primăria Brăila a pierdut procesul cu comuna Chiscani pentru Staţiunea Lacu Sărat în anul 2016. După o serie de procese, Curtea de Apel Constanţa a dat atunci o sentinţă definitivă şi irevocabilă în favoarea chiscănenilor, însă Alexandru acuză că apărarea municipalităţii a fost jalnică. Acesta a precizat că deşi a discutat personal cu fostul primar Aurel Simionescu, cu directorul de la Patrimoniu, cu secretarul municipiului, Ion Drăgan, îndrumându-i să acceseze Arhivele Naţionale pentru a demonstra faptul că staţiunea a aparţinut Brăilei când comuna Chiscani nici nu exista, acest lucru nu s-a întâmplat.
“Lacu Sărat a fost pierdut de Primăria Municipiului Brăila de care a depins încă din 1873, din cauza unor greşeli pe care le-a făcut municipalitatea în acest proces care s-a desfăşurat acum câţiva ani. Când Brăila deţinea Lacu Sărat şi avea 600 de ani vechime, Chiscaniul era un cătun. Nu avea decât câteva case. Cei de la Primărie nu au ţinut cont de ceea ce le-am spus. Să meargă la Arhive, să ia documente prin care să arate că Staţiunea a ţinut de Brăila. Deşi dovezile erau foarte clare în Arhivele Statului. Le-am văzut chiar eu. Nu mai vorbesc de dovezi palpabile. Vă dau un exemplu extrem de important: faptul că prima linie de tramvai extraurbană s-a făcut în ţară între Brăila şi Lacu Sărat. Asta în 1899. Iar în 1901 s-a realizat prima conductă de apă, care mergea din Brăila până în Lacu Sărat. Deci dovezi mai clare ca acestea că aparţinea Primăriei Brăila, nu există! Nu mai vorbesc de faptul că Primăria Brăila dădea bilete pentru tratament în staţiune, faptul că avea o serie de instituţii sanitare în zonă, exista şi o şcoală. Staţiunea avea două ziare proprii, vă daţi seama?! Avea 30 de hoteluri şi vreo 40 de vile. Dintre care, o vilă a aparţinut şi fostului conducător al statului român, Ion Antonescu”, a declarat Alexandru, precizând că în ciuda acestor dovezi, municipalitatea s-a apărat folosind harta administrativă din 1968, când România a fost reorganizată pe judeţe, iar comuna Chiscani a luat fiinţă, o “dovadă” care a condus, de fapt, la pierderea procesului.
Alexandru susţine că deşi răul a fost produs, încă mai există o soluţie pentru salvarea Staţiunii Lacu Sărat, în contextul în care comuna Chiscani nu a reuşit să facă nimic pentru a o dezvolta în ultimii 3 ani. Acesta a punctat că dacă senatorul Ion Rotaru, preşedintele PSD Brăila, nu are autoritate asupra primarului Chiscaniului, social-democratul Costică Cojea, pentru a impune realizarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Lacu Sărat”, soluţia este realizarea unui proiect legislativ.
“O iniţiativă legislativă a unui parlamentar brăilean, sau chiar din alt judeţ, prin care o serie de staţiuni aflate în aceeaşi situaţie - şi dau câteva exemple precum Amara, 1 Mai, Felix -, ca aceea a Brăilei, să devină prin lege Staţiuni de Interes Naţional. Să fie sub tutela Ministerului Turismului şi sub autoritatea efectivă a Consiliilor Judeţene. De ce? În felul ăsta, consiliul local nu va mai putea spune că se încalcă o hotărâre judecătorească. Pentru că este în subordinea consiliului judeţean într-un fel, consiliul judeţean fiind ordonator principal de credite. Şi în condiţiile acestea, în cazul de faţă, staţiunea Lacu Sărat poate să fie administrată direct de Consiliul Judeţean, se pot băga fonduri”, a conchis Alexandru.
Reamintim că, după ce lacul 2 a secat complet, iar lacul 1 se afla într-o situaţie critică, în urma unei vizite de lucru a ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, la solicitarea autorităţilor locale, cu participarea reprezentanţilor Apelor Române şi a altor entităţi în măsură, s-a luat decizia de a se reumple lacurile cu apă din canalele de irigaţii. Procedură care a început. Potrivit autorităţilor, umplerea nu se face brusc, ci în cinci paşi, urmaţi de analize repetate asupra apei şi nămolului din cele două lacuri, pentru a se vedea în ce măsură proprietăţile curative sunt afectate sau nu.
