Duminică fierbinte pentru indivizii certaţi cu legea. Amenzile au curs, în special pentru scandalgii şi şoferi certaţi cu legislaţia rutieră.
În ziua de 6 martie, poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila şi Poliţia oraşului Făurei au acţionat pe raza de competenţă, în zona pieţelor şi unităţilor cu profil cafe-bar, pentru a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă. Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 14 unităţi societăţi tip cafe-bar, au legitimat 48 de persoane şi au verificat în trafic 26 de autovehicule.
Poliţiştii au dat 34 de amenzi, în valoare totală de 5.595 lei, 23 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 4 la Legea 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 7 la OUG 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice.
Poliţişti de la Făurei l-au identificat în trafic, pe DN 2B, pe Dragoş M. (28 de ani), din judeţul Covasna, în timp ce conducea autoturismul "Mercedes Benz", în afara localităţii Surdila Greci, având viteza de 154 km/h. Acesta a primit o amendă de 945 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioada de 90 de zile. A fost identificat şi Florin I. (22 de ani), din localitatea Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara 250 kg. deşeuri din fier, fără a avea documente de provenienţă. De asemenea, conducătorul auto nu avea asupra sa permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare a autovehiculului. Tânărul a primit o amendă în valoare totală de 1.130 lei, iar cantitatea de deşeuri a fost confiscată şi predată, în vederea valorificării, unei societăţi de profil.
Duminică, poliţiştii au constatat în total 56 de contravenţii pe linie rutieră, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 14.805 lei. Au fost ridicate în vederea suspendării cinci permise de conducere.