La volan, băut şi fără permis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La volan, băut şi fără permis

Un şofer de 57 de ani, din oraşul Ianca, care se cinstise cu alcool şi apoi s-a urcat la volan, a fost prins miercuri seara. La ora 20.40, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca l-au depistat în trafic, pe DC 37, pe localnicul Ionel S., în timp ce conducea autoturismul "Dacia 1310", sub influenţa alcoolului. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul oraşului Făurei, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
În aceeaşi zi, la ora 17.45, poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila l-au depistat în trafic, pe strada Ardealului, din municipiu, pe Doru P. (37 de ani), din Brăila. El conducea autoturismul " Dacia Supernova", fără să fie posesor al permisului de conducere, astfel că s-a ales cu un dosar penal conform prevederilor Codului Penal.
Ziua de 3 iunie a fost fierbinte pentru şoferi, asta pentru că lucrători ai Serviciului şi Biroului Rutier au ieşit la vânătoare pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ. S-a acţionat pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave. Poliţiştii au constatat 95 de contravenţii, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 30.826 lei. Au fost reţinut în vederea suspendării şi 5 permise de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro