• în toiul nopţii, un tânăr de 29 de ani din Tichileşti s-a urcat la volan după ce s-a cinstit cu alcool • un alt tânăr, din Vaslui, a fost prins în judeţul nostru la volanul unei maşini cu număr de înmatriculare expirat
Băutura şi şofatul l-au costat cam scump pe un brăilean. Duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru l-au oprit în trafic, pe DJ 212 C, între localităţile Stăncuţa şi Cuza Vodă, pe un tânăr de 29 de ani, din comuna Tichileşi. Acesta conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,41 mg/l în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
Vineri dimineaţă, în plasa poliţiştilor a picat un alt şofer certat cu legislaţia rutieră. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, pe DN 23, la intersecţia cu DE 87, pe un tânăr de 23 de ani, din judeţul Vaslui. Acesta conducea autoturismul având numărul de înmatriculare provizoriu expirat din data de 15 martie. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.