În seara zilei de 7 august, la ora 21.15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, pe DN 23, pe Doru P. (37 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul "Dacia 1310", fără a deţine permis de conducere.
Pe data de 8 august, la ora 06.45, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe Adrian B. (21 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul "Daewoo Matiz" , pe Calea Călăraşilor. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur, şi i-au recoltate probe biologice de sânge", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În aceeaşi zi, la ora 10.30, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca l-au depistat pe Marian A. (43 de ani), din localitatea Ianca, în timp ce conducea autoturismul Ford, pe DJ 221, în afara oraşului. El nu era posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, conform Codului Penal.