La un pas de tragedie. TIR lovit de un tren InterRegio, la Baldovinești | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La un pas de tragedie. TIR lovit de un tren InterRegio, la Baldovinești

* un eveniment grav a avut loc, ieri dimineață, la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul localității Baldovinești * o autobasculantă condusă de un șofer gălățean a fost lovită de trenul care se deplasa pe sensul Brăila - Galați, șoferul motivând că nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice * au rezultat cinci victime, fiind vorba despre două persoane aflate în tren și muncitori care lucrau afară și au fost loviți de pietrele din basculantă * potrivit ISU, victimele erau toate conștiente și fără leziuni majore * Ispecția Muncii a stabilit că accidentul a fost provocat de șoferul autovehiculului

 

Persoane aflate la un pas de moarte, în urma unui grav accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată din zona Baldovinești. O autobasculantă a fost lovită de un tren InterRegio în care se aflau călători. După impact au rezultat cinci victime, însă, din fericire, acestea nu au suferit leziuni grave. Mașina de mare tonaj era condusă de șofer gălățean, după cum au precizat polițiștii, șoferul motivând că nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice. În urma impactului violent, basculanta s-a răsturnat și a fost proiectată în clădirea care aparține CFR. Pietrele care se aflau în basculantă s-au împrăștiat, iar doi muncitori care lucrau afară au fost răniți de acestea. Printre răniți au fost și călători din tren, șoferul basculantei scăpând și el cu leziuni ușoare.

După cum v-am informat în ediția online, accidentul feroviar de la Baldovinești s-a produs dimineață, după ora 9.00, în urma impactului dintre tren și TIR-ul care circula în zonă, traficul feroviar fiind blocat.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, după producerea accidentului, la fața locului s-a deplasat autospecială pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Inițial, s-a transmis faptul că au fost găsite patru victime conștiente și fără leziuni majore, respectiv două victime din tren și două din clădirea în care a fost proiectată basculanta. Toate au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În comunicatul transmis ulterior de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, se arăta faptul că au fost cinci persoane rănite. “În această dimineață, șoferul unui tir, în vârstă de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce se deplasa pe raza localității Baldovinești, la trecerea la nivel cu cale ferată, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio ce se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați. Din primele date, ar fi rezultat vătămarea corporală a cinci persoane. Atât șoferul tir-ului cât și mecanicul de locomotivă în vârstă de 42 de ani, din Brăila, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Ni s-a mai comunicat faptul că, după producerea accidentului, traficul feroviar a fost blocat, iar cel rutier era dirijat de polițiștii rutieri.

 

ITM Brăila: accidentul a fost provocat de șoferul autovehicului

Miercuri, după înregistrarea evenimentului de la Baldovinești, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, Liviu Arhire, ne-a trimis următorul comunicat: 

”În urma evenimentului din data de 2 martie 2022,  care a avut loc în localitatea Baldovinești, o echipă de inspectori de muncă din cadru ITM Brăila s-a deplasat la locul accidentului feroviar la Halta de mișcare Baldovinești (gara CFR Baldovinești), la trecerea la nivel cu cale ferată. Din discuțiile avute de reprezentanții ITM Brăila cu șoferul autovehiculului și din datele culese de la reprezentanții CFR s-a constatat că evenimentul a fost provocat de șofer, care, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio care se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați. Din primele cercetări a rezultat că au fost accidentați doi salariați ai CN CFR Sucursala Regională Galați”.

Evenimentul va fi cercetat de CN CFR SA sub coordonarea ITM Brăila, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, se mai precizează în comunicatul trimis de ITM Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro