Mergi la conţinutul principal

La omul sărac nici berea nu trage

Consumul de bere a scăzut anul trecut cu 10%, atingând un volum de 16,3 milioane de hectolitri, a anunţat marţi într-un comunicat Asociaţia Berarii României.
Un român a consumat, în medie, anul trecut, 81 de litri de bere, faţă de 90 de litri în 2012.
"În ciuda eforturilor producătorilor locali de a menţine trendul pozitiv din 2012, piaţa berii a înregistrat o contracţie semnificativă anul trecut. Nivelul scăzut al veniturilor consumatorilor şi neîncrederea lor în starea economiei, presiunea fiscală şi vremea nefavorabilă din vară au reprezentat factorii cheie care au condus la declinul pieţei berii în 2013", a declarat Onno Rombouts, Preşedintele Asociaţiei Berarii României.
Contracţia pieţei de bere din 2013 a condus la o scădere cu 10 milioane de euro a bugetelor investite de berari, acestea totalizând la 62 milioane de euro.
Aproximativ 53,2% (în creştere cu 0,7 puncte procentuale faţă de anul precedent) dintre români au preferat berea la PET, consumul de bere la sticlă a scăzut cu aproape 2 puncte, la 26,3%, iar consumatorii de bere la doză au reprezentat 17,1% din piaţă, cu 1,3 puncte mai mult faţă de anul precedent. Berea la butoi a acoperit 3,4% din piaţă, cu 0,1 puncte mai puţin faţă de anul precedent.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro