* un bărbat din localitatea Măraşu a fost găsit spânzurat în curtea locuinței * se pare că acesta ar fi fost în proces de divorţ cu soţia
Un bărbat a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa, astfel că şi-a pus ştreangul de gât.
Potrivit poliţiştilor, joi dimineaţă, la ora 08:00, au fost primită o sesizare cu privire la faptul ca un barbat, de 37 de ani, din localitatea Marasu, a fost găsit spânzurat în curtea locuinței. Nu prezintă urme de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Braila în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
După cum ne-au informat anumite surse, dupa o ceartă cu soţia, bărbatul ar fi primit interdicţie de a se apropia de aceasta în timpul divorțului. El a decis să îşi ia viaţa. Joi dimineaţă, a fost găsit fără suflare de un vecin. Cu toată intervenția cadrelor sanitare de la salvare de a-l resuscita, acesta a fost declarat decedat.