Juniorul brăilean în vârstă de 12 ani şi jumătate, jucător de categoria I, cu un coeficient Elo 1775 s-a clasat după cele 9 runde disputate în intervalul de locuri 2-4 la egalitate de puncte cu vicecampionul naţional şi cu medaliatul cu bronz.
Având rangul 23 de concurs, din 57 de participanţi, Gabriel Voicu a avut un parcurs foarte bun la această ediţie a naţionalelor.
Elevul instructorului Ionel Balcan l-a învins în prima rundă pe timişoreanul Petru Ursan, a remizat apoi cu bucureşteanul David Alexandru, după care a obţinut alte două succese în faţa lui Cristian Bădescu de la CSS Timişoara şi a braşoveanului Radu Toma.
Voicu a fost învins în runda a 5-a de timişoreanul Adrian Cherecheş, după care a bifat două remize în partidele cu Şerban Bărbuleanu şi cu bucureşteanul Marin Victor.
Ultimele două runde au însemnat tot atâtea victorii pentru Gabriel Voicu. Brăileanul a câştigat în penultimul act al competiţiei disputa cu braşoveanul Darius Gheorghe, iar în ultima rundă l-a învins pe bucureşteanul Laurenţiu Vlad.
Tot la această categorie de vârstă, Victor Mocanu s-a clasat pe locul al 19-lea, în timp ce la 6-8 ani, Dragoş Fromea a ocupat locul al 33-lea din 120 de participanţi.
"A fost una dintre cele mai bune participări din ultimii ani şi numai ghinionul a făcut ca Voicu să nu termine competiţia pe podium. La anul, cu o mai mare experienţă acumulată sper ca şahiştii brăileni să-şi îmbunătăţească rezultatele", a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele Clubului "Orizont 64".