La "Murgoci" nu se dau adeverinţe cu rezultatul de la Bac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La "Murgoci" nu se dau adeverinţe cu rezultatul de la Bac

"În repetate rânduri şi prin diferite modalităţi am încercat să obţin argumente rezonabile cu privire la acest refuz (mai ales în condiţiile în care TOATE celelalte licee şi colegii din Brăila eliberează astfel de adeverinţe încă de pe 5 07 2001) însă singurele răspunsuri pe care le-am putut obţine au fost: «nu facem muncă dublă», «veniţi marţi să vă dăm diplomele direct» ( în condiţiile în care mulţi dintre noi vor rate înscrierea la concursul de admitere la facultate dacă aşteptăm până marţi), «aşa a zis domnişoara directoare», etc. Considerăm că este încă un exemplu de exercitare a autorităţii într-un mod eronat şi dăunător", au scris într-o sesizare absolvenţii.
La şcoală secretarele erau deja cu nervii la pământ atunci când reporterii noştri au sunat. Când li s-a spus de ce am sunat ne-au comunicat că luni candidaţii vor putea să vină după diplome. "Astăzi la ora 11.00 am primit contestaţiile şi au fost multe, 70. Diplomele nu puteam să le scoatem înainte pentru că trebuiau modificate mediile. În trei ore însă am reuşit să completăm diplomele dar mai sunt şi alte operaţiuni, de pus fotografia, de înfoliat. Acum (n. r. vineri la ora 16.00) este cineva cu diplomele la Inspectoratul Şcolar să le semneze, să le pună timbrul sec. Domnul inspector şcolar general adjunct Mocanu s-a întors de acasă ca să le semneze. Nu înţeleg de ce atâta grabbă că doar azi au fost afişate rezultatele. Cât de repede vor să se înscrie?", a spus una dintre secretarele colegiului. Ea a mai explicat că se procedează aşa pentru că în anii precedenţi li se dădeau adeverinţe şi apoi absolvenţii nu mai veneau să-şi ridice diplomele decât atunci când aveau ei nevoie, iar secretariatul se încărca cu aceste documente. Mai mult, odată cu adeverinţa trebuiau eliberate şi foile matricole, certificatele şi se puteau face încurcături. Aşa a mers totul repede şi îşi iau toate documentele odată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro