Sportivul anului 2015 în Brăila, boxerul Robert Jitaru, împlineşte 18 ani pe 31 decembrie, iar din această zi face trecerea de la tineret la seniori. Şi pentru a puncta acest eveniment important din viaţa sa Jitaru îşi va sărbători majoratul, la Sărata Monteoru, alături de cei mai buni prieteni din Făurei şi Brăila.
"Crăciunul l-am petrecut cu familia, iar majoratul îl sărbătoresc la munte, cu prietenii, iar printre invitaţi se numără campionii Marian Piţa şi Marian Vişan. Vom face Revelionul împreună, vom fi în jur de 15 persoane, va fi o atmosferă de sărbătoare, sper să avem şi zăpadă. Pe 4 ianuarie încep antrenamentele pentru că mă aşteaptă o perioadă foarte importantă, cea a calificărilor pentru Olimpiada de la Rio", a declarat Robert Jitaru.
Pentru al doilea an consecutiv Robert Jitaru este cel mai valoros sportiv al judeţului Brăila. Născut în Făurei, Jitaru a început antrenamentele la box într-un cadru organizat în 2011, iar după numai un an a devenit vicecampion de juniori. În 2013 şi-a adjudecat titlul naţional la juniori apoi a repetat această performanţă doi ani la rând la tineret. Cel mai valoros pugilist din România la categoria 56 kg este dublu medaliat cu bronz la Campionatul European de box pentru tineret. Începând cu 1 ianuarie 2016 Robert Jitaru trece la seniori, iar primul lui obiectiv de la această categorie de vârstă îl reprezintă calificarea la Olimpiada de la Rio.