La judecată, după ce s-a urcat băut la volan și a făcut accident | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La judecată, după ce s-a urcat băut la volan și a făcut accident

* un brăilean s-a urcat la volanul mașinii, deși consumase alcool, și a intrat într-un copac * procurorii au terminat ancheta, iar dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Brăila

 

Sîrbu Constantin, un brăilean în vârstă de 54 de ani, a fost trimis în judecată de către procurori, după ce în luna mai a anului 2016 s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un copac, pe Drumul Județean 202B. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Brăila, urmând ca instanța să ia o decizie cu privire la pedeapsa potrivită pentru fapta bărbatului.

Pe 2 mai 2016, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați de către dispecerat că pe drumul județean 202B, între localitățile Gemenele și Movila Miresii, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Ajunși în locul indicat, agenții au început să facă cercetări și au ajuns la concluzia că șoferul Sîrbu Constantin a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac aflat în afara părții carosabile, în stânga sensului de deplasare al conducătorului auto. Rănitul nu era nimeni altul decât Sîrbu. Bineînțeles că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor, brăileanul a fost condus la Spitalul Județean pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Într-un final, verdictul medicilor legiști a fost că, în momentul accidentului, șoferul a avut o alcoolemie teoretică de 1,65 g la mie.

Sîrbu Constantin le-a povestit anchetatorilor că în dimineața zilei de 2 mai 2016, a plecat să-și viziteze niște rude, în localitatea Râmnicelu, cu autoturismul marca “Dacia Logan”, care era, de fapt, mașina de serviciu a fiului său. În vizită la rude, a băut alcool, cam de pe la ora 11 până în jurul orei 16. Pe la ora 8 seara, a vrut să meargă până în localitatea Movila Miresii, negândindu-se că i se poate întâmpla ceva rău dacă a consumat alcool. Numai că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, iar aproape de destinație, Sîrbu Constantin s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Polițiștii au început urmărirea penală in rem pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, dar, pentru că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, adică inculpatul s-a autoaccidentat, s-a dispus soluția de clasare. A rămas în picioare infracțiunea de conducere a unui vehicul aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe, motiv pentru care dosarul a fost trimis mai departe către Judecătoria Brăila, pentru ca instanța să dea verdictul final față de fapta inculpatului Sîrbu Sorin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro