Satelitul este definit ca fiind un corp ceresc luminos sau obscur, natural sau artificial, care gravitează pe o orbită circulară sau eliptică în jurul altui corp ceresc, sub acţiunea a două forţe egale şi de sens contrar: forţa de atracţie universală şi forţa centrifugă. Satelitul artificial este construti de om, lansat în spaţiul circumterestru cu ajutorul rachetelor şi care gravitează în jurul Pământului fără a avea nevoie de propulsie.
În general, satelitul artificial reprezintă sisteme tehnice complexe, prevăzute cu dispozitive pentru corectarea traiectoriei, pentru orientare şi stabilizare, cu surse de energie electrică, cu emiţătoare şi receptoare radio, precum şi cu aparataj destinat efectuării unor anumite activităţi ştiinţifice sau tehnice, scrie agerpres.ro.
Plasarea pe orbită
Sateliţii artificiali sunt folosiţi pentru fotografierea solului, studiul norilor, transmiterea semnalelor dintr-un loc în altul şi multe altele. Satelitul trebuie să ajungă în spaţiu, acolo unde frecarea cu atmosfera este zero sau aproape zero, adică la peste 100 de km deasupra Pământului. Pentru a ajunge la o asemenea altitudine, un satelit trebuie să se deplaseze cu o viteză de minimum 28.000 km/h, iar pentru a urca mai sus, viteza trebuie să fie de 40.000 km/h.
Lansarea sateliţilor artificiali ai Pământului s-a putut face după perfecţionarea rachetelor cu mai multe trepte, a căror putere de propulsie trebuia să permită atingerea unei viteze necesare pentru plasarea unui corp pe o orbită circulară, la o înălţime nu prea mare de suprafaţa Pământului.
Primul satelit al Pământului, lansat la 4 octombrie 1957 de pe cosmodromul Baiknour, a fost aparatul sovietic Sputnik-1, care cântărea 83,6 kg şi avea diametrul de 58 de cm. El a efectuat 1.410 rotaţii în jurul Pământului timp de 94 de zile, după care a intrat în atmosfera terestră şi s-a dezintegrat prin ardere.
Diferite domenii de activitate
Al doilea satelit artificial, Sputnik-2, lansat la 3 noiembrie 1957, cântărea 508,3 kg şi a avut un pasager: căţeluşa Laika. După 163 de zile, timp în care satelitul a efectuat 2.370 de rotaţii circumterestre, aparatul s-a dezintegrat în atmosfera terestră. Au urmat alţi sateliţi sovietici şi, începând cu februarie 1958, şi sateliţi lansaţi de SUA.
Primul om lansat în Cosmos, la bordul unui satelit artificial, a fost maiorul sovietic Iuri Alexeevici Gagarin, la 12 aprilie 1961. Nava cântărea 4.725 kg, iar zborul a constatat într-o singură rotaţie în jurul Pământului, timp de 108 minute, aterizarea având loc în sudul fostei Uniuni Sovietice.
Proiectarea şi fabricarea de rachete de mare putere şi lansarea sateliţilor artificiali ai Pământului au deschis calea cuceririi Lunii de către om şi dezvoltarea aplicaţiilor practice ale sateliţilor artificiali în telecomunicaţii. Sistemul global de televiziune de astăzi se bazează pe o reţea de telecomunicaţii, Telstar, şi a fost lansat din SUA în anul 1960. În prezent, un număr impresionant de corpuri lansate de pe Pământ gravitează în jurul globului la diferite înălţimi, oferind informaţii utile în diferite domenii de activitate.
