La Brăila s-a mai înregistrat un deces din cauza infecţiei cu SARS - COV -2 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La Brăila s-a mai înregistrat un deces din cauza infecţiei cu SARS - COV -2

la data de 16 septembrie, au fost 21 cazuri nou confirmate şi o persoană decedată din municipiul Brăila • numărul total al persoanelor confirmate de la începutul pandemiei a ajuns la 2.115, iar al persoanelor decedate la 93

 

După patru zile fără nicio persoană decedată, în urma infecţiei cu coronavirus, miercuri s-a înregistrat un deces. A crescut şi numărul bolnavilor infectaţi cu virusul SARS - COV 2.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, la data de 16 septembrie, au fost 21 cazuri nou confirmate şi o persoană decedată, aceasta fiind din municipiul Brăila. Numărul total al persoanelor confirmate de la începutul pandemiei a ajuns la 2.115, iar al persoanelor decedate - 93.

Miercuri, 377 de persoane erau în carantină la domiciliu, 42 persoane în izolare la domiciliu şi 131 persoane internate în spitale. Din totalul de 2.115 persoane confirmate, 55 sunt din alte judeţe.

În ziua de 15 septembrie, poliţiştii, alături de jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali, au continuat acţiunile de verificare pe raza judeţului Brăila, în mijloacele de transport în comun, taxiuri, dar şi mijloacele companiilor care asigură transportul angajaţilor la muncă. Au fost verificate şi societăţi comerciale,  respectiv marketuri, supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, pieţe şi târguri. Principalul obiectiv al acestor acţiuni îl reprezintă siguranţa cetăţenilor, astfel că poliţiştii vor continua să acţioneze în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS - COV 2. Poliţiştii au verificat modul de respectare a măsurilor de protecţie individuală şi interdicţiilor impuse în această perioadă în cazul a 561 persoane şi 29 de societăţi comerciale. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 au fost pentru nerespectarea măsurilor impuse prentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid - 19.

Poliţiştii au efectuat şi 9 acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate 112 de persoane şi oprite în trafic pentru verificări 81 de vehicule. Au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4.000 lei.

S-a acţionat şi în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului. Cu această ocazie, marţi au fost depistate 3 persoane care nu au respectat măsurile privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro