Filialele locale ale PDL Brăila şi PC Brăila au devenit partenere cu interese comune. Anunţul a fost făcut de liderul democrat-liberalilor brăileni, Dumitriu Constantin, care a explicat că va exista o colaborare între consilierii locali şi judeţeni ai PDL cu cei ai PC. Scopul colaborării, expus de Dumitriu: taxarea acelor proiecte de hotărâre din CJ şi CLM produse la comandă, pentru a satisface interesele anumitor politicieni sau baroni locali.
"Am primit cu mare bucurie decizia PC-ului de a se dezlipi de USL, pe plan local, şi de a-şi arăta nemulţumirea prin votarea împotriva proiectelor ce necesită două treimi. Domnul Obreja m-a sunat personal să mă întrebe dacă îl susţin în această iniţiativă şi i-am spus că, atâta timp cât proiectele care sunt prezentate în Consiliul Judeţean sau Consiliul Local sunt în interesul cetăţeanului, noi vom vota pentru, iar atâta timp cât proiectele din Consiliul Local şi Consiliul Judeţean vor reprezenta interesele unor baroni locali sau politicieni locali, vom vota împotrivă. Sunt bucuros că, împreună cu PC-ul, PDL-ul rezolvă o problemă de control asupra mizeriilor pe care unii dintre consilierii locali şi judeţeni ai USL le fac", a declarat şeful PDL Brăila ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Precizăm că, la ultima şedinţă a CLM Brăila, respectiv CJ Brăila, consilierii locali şi judeţeni ai PC, renumiţi pentru pasivitatea lor abisală, au decis să renunţe la acest "tabiet" şi au gustat, în premieră, din "fructul" opoziţiei, votând împotriva mai multor proiecte de hotărâre, spre stupoarea maşinii de vot a Uniunii Social-Liberale.