• autorităţile locale nu par capabile să îi pună la respect, astfel că, în ciuda reparaţiilor repetate făcute de Primărie, locul de joacă din zona Romarta Nouă arată mereu ca după “război” • situaţia este îngreunată şi de riveranii cu pretenţii, care îşi plimbă câinii printre instalaţiile de joacă, făcându-se că uită că trebuie să cureţe în urma lor
Intreaga zonă adiacentă Administraţiei Financiare din zona falezei, dar şi din proximitatea Esplanadei şi de la Romarta Nouă a fost scoasă la lumină, astă toamnă, de către Primărie, cu mari cheltuieli şi eforturi din partea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, dar şi a Seroplant. Recent, s-a făcut şi o plombare a carosabilului ce duce din Calea Călăraşilor spre Trezorerie.
Eforturi s-au făcut şi pentru reabilitarea parcului de joacă pentru copii situat în curtea interioară de la Romarta Nouă. Acesta continuă însă să aibă nevoie de numeroase reparaţii şi completări, din cauza acţiunilor distructive ale găştilor care se adună aici. Îndeosebi seara şi noaptea, gălăgioşii îşi etalează apucăturile total necivilizate şi amendabile: spartul seminţelor, fumatul, consumul de băuturi alcoolice, înjurături ca la uşa cortului şi răcnete precum în junglă. Mai rău este că aceşti adevăraţi vandali îşi descarcă adrenalina şi prin distrugerea dotărilor locului de joacă, arderea băncilor, ruperea gardului din sârmă şi alte asemenea fapte reprobabile.
Plini de tupeu, indivizii respectivi nu dau nici doi bani pe programul de joacă pentru cei mici, tratând cu indiferenţă sau chiar agresivitate, uneori, îndemnurile pentru un comportament adecvat făcute de părinţii sau bunicii care vin cu copiii în parc.
Probleme apar inclusiv din partea unor riverani (cu moft şi pretenţii) ce îşi plimbă câinii pe spaţiul destinat copiilor, uitând că trebuie să cureţe în urma animalelor care îşi fac nevoile printre instalaţiile de joacă.
Cel mai probabil, în scurt timp se vor efectua, din nou, reparaţiile necesare, însă fără o intervenţie fermă şi constantă a forţelor de ordine, problemele se vor repeta continuu, într-un cerc vicios fără soluţii de rezolvare!