Timp de citeva zile, maestrul jazz-ului din Romania, Johnny Raducanu, a fost la Braila, iar duminica, la Casa Tineretului, a oferit brailenilor un concert cu care rar te intilnesti. Maestrul a fost de acord sa fie intervievatul ziarului nostru si ne-a povestit ca l-a vazut pe Terente, care semana teribil cu Jean Marais, ca a vrut sa se faca bucatar pe vapor, gangster, totul pentru a-i putea domina pe cei mari. A ales sa faca muzica pentru ca ii gidila sufletul si, astfel, tot a ajuns sa-i domine pe cei mari. Doua veri a fost distribuitor de ziare, apoi baiat de mingi in Gradina Publica. Johnny Raducanu ne-a povestit despre prima sa iubire, prostituata Silvia, si despre farmecul pierdut al Brailei de altadata. Pentru el, Braila este inca un loc incarcat de energie, care poate renaste daca toti brailenii isi vor uni eforturile.
Johnny Raducanu s-a nascut la Braila in 1931 si este urmasul unei familii cu indelungata traditie muzicala, datind de pe vremea lui Petre Cretu Solcanu. A urmat liceul la Iasi si la Cluj, apoi si-a continuat studiile la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, la clasa de contrabas a profesorului Josef Prunner. S-a impus ca muzician de jazz la contrabas inca de la 19 ani. A colaborat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianistii Friedrich Gulda si Guido Manussardi. In 1987 devine membru de onoare al Academiei "Louis Armstrong" din New Orleans. Marele jazzolog american Leonard Feather l-a numit "Mr. Jazz of Romania". Mentor al tinerei generatii , Johnny Raducanu este considerat un "monstru sacru" al jazz-ului romanesc. A cintat in diferite formatii, cu cei mai renumiti muzicieni romani - Quintetul de jazz Bucuresti, Richard Oschanitzky, Aura Urziceanu, iar in ultimii ani cu muzicieni mai tineri, al caror mentor a devenit: Teodora Enache, Ionut Baranga, Jean Stoian, Pedro Negrescu, Lucian Maxim. A concertat, de-a lungul carierei sale, pe toate scenele festivaliere romanesti din Ploiesti, Sibiu, Brasov, Costinesti, Bucuresti, Iasi, Cluj, Craiova, Timisoara, cit si peste hotare: SUA, Germania, Franta, Elvetia, Anglia, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Danemarca, Belgia, Olanda, Austria, Rusia.
In prezent, continua sa cinte vinerea in "Club Nouveau" si duminica la "Laptaria lui Enache".
"Esti bandit bun, scoti banditi buni. Esti bandit prost, scoti mediocri"
- Ati gasit ceva din Braila celor 1.000 de piane, pe care o iubiti, in Braila de astazi?
- Nu. Totul este o ruina, dar ce am gasit si mi se pare extraordinar de bine, am gasit oameni, ca domnul Stancu. I-am spus in fata: "Dumneata esti un ignorant, habar n-ai ceea ce faci, este o nebunie, nu stiu cum te-ai legat de ea, dar noi profitam de chestia asta. Profitul nostru inseamna prosperitate pentru cultura, posibilitatea de a o readuce in orasul asta. Daca greci nu avem, flota nu mai avem, griu nu mai avem, porto-franco nu mai avem, nu mai avem nimic, nu mai avem timp, nu mai avem Regala, nu mai avem rege, nu mai avem nimic, atunci pornim pe cultura. Nu ca aceea trecuta, pentru ca nu se mai poate, dar o alta cultura pe masura traditiei acestui oras. Daca bunicii, strabunii mei, mama cintau la cinematograful mut, mama m-a nascut pe mine cu sute de ani de cultura muzicala si am iesit ce-am iesit. Esti bandit bun, scoti banditi buni. Esti bandit prost, scoti mediocri.
- Si cei 50 de ani de comunism nu au stricat?
- Ba da, au stricat tot, dar au omorit partea fizica, materiala a orasului. Locul asta, Braila, este incarcat cu o mare energie. A scos oameni mari care au facut cariera nationala, mondiala, asa cum a fost, de exemplu, Nae Ionescu. Ei au avut o energie locala, de unde au pornit. Cind vine aici unul ca mine si cinta si face aceste demonstratii de dragoste pentru aceste locuri, pina la lacrimi, toata acea energie vine inapoi aici.
- Credeti ca isi va mai reveni vreodata orasul?
- Isi va reveni cu lume ignoranta, care este foarte buna in specialitatea ei si cu o parte din ea care tine la inaintasi. Energia aceea care ridica in prestigiu toti oamenii. Degeaba vrei prestigiu cind vii dintr-o mocirla ca... Becali. El poarta camasi de la Londra, orisice vrei face, insa el este un mitocan care atinge perfectiunile mitocanesti.
- Dar are bani.
- Eram sigur ca o sa spui asta! (Ride). Nu conteaza.
- Ce faceau oamenii cu bani pe vremea dumneavoastra?
- Era un machedon in Braila, nea Hagi Sima, care avea pe Regala un salon de dans. Avea un parchet lustruit de-ti faceai mustata in el. Era o formatie care cinta. Am cintat si eu acolo. Tinerii veneau acolo, dansau. Pe vremea aceea toti oamenii aveau doua batiste: una in care isi suflau nasul si una cu care se stergeau de transpiratie. Cind veneai la salon trebuia sa ai trei batiste. A treia era cumparata de la Coco Chanel, care avea reprezentanta aici, in Braila. De acolo cumparai batiste parfumate. Si ca sa vezi ce era orasul asta! La salon, baietii scoteau batista aia parfumata - tin-te bine sa nu cazi - si-o puneau pe mina, ca sa nu simta fata usoara transpiratie a miinii. S-o stringi, sa-i atingi titele era o mitocanie care nu exista nici in Comorofca. Se tinea distanta. Acest Hagi Sima, avea salonul intre Plevna si Stefan cel Mare, la Etaj, pe Regala. El locuia pe Plevna si dadea tuturor caselor de pe strada lui cite un cos de Craciun plin cu de toate. Daca aveai copil si era talentat si nu mai aveai bani sa-l tii la scoala, te duceai la Polidor sau la Licandropol si el ii intreba pe parinti ce vrea copilul sa se faca. Si ii dadea bani pentru asta, daca dovedea cu note bune ca merita. Daca unul voia sa faca medicina, il trimitea la Paris. Cind se intorcea ii deschidea si un cabinet in Braila, iar toti acei bani ii dadea inapoi in rate, in vreo 30 de ani. De ce dadea acesti bani? Ca sa prospere orasul. Si prospera. Asta era.
- Si acum nu credeti ca mai e posibil asa ceva?
- Nu, pentru ca mitocanul roman nu cunoaste aceste lucruri. El stie sa manince slanina din borcan, sa bea bere, sa traga pirturi si sa vorbeasca de Becali si de fotbal. Acum fiecare om ar trebui ca acolo unde este sa faca o munca cu profit economic, dar sa nu treaca nepasator pe linga cultura. Cind vezi un om nenorocit sa-l chemi, sa-i dai niste bani si sa-i spui sa nu mai vina doua zile. Asta insemna cultura.
- Dar sint multi care traiesc din mila publica si chiar daca le dai, a doua zi sint tot acolo.
- Daca sint multi, atunci vinovati sint cei de la Primarie. Ei trebuie sa fie atenti sa nu fie atit de multi cei care cersesc. Daca nu se poate altfel, chemi pe Fane Spoitoru cu 100 de tigani care au masti, sa-i linisteasca. Eu i-am intrebat pe baietii lui Fane Spoitoru daca au curaj sa se bata cu tiganii aia din Rahova si mi-au spus: “Nu, nea Johnny, pentru ca aia nu discuta. Rid de tine si baga sabia. Ne e frica de ei”. Fane Spoitoru e un fel de Terente... Eu eram la Dunare si am vazut cind tragea cu tunul dupa Terente.
- L-ati vazut pe Terente?
- O data, pe terasa, la o gradina. Statea si bea cu cineva. L-a recunoscut un trecator. A spus “Uite-l pe Terente!” si au chemat Politia, dar degeaba, el deja plecase. Era lipovean. Era blond, semana foarte bine cu Jean Marais, era un tip foarte bine.
- De la renumitii gangsteri ni se trage vorba ca sintem un oras de cutitari.
- Nu este adevarat. Aia ne-au facut de ris.
"S-o crezi tu ca sintem saraci. Bani sint pe unde vrei tu. Totul e sa scarmeni unde trebuie chestiunea"
- Ce sanse are un festival de jazz la Braila?
- Tu, copila, orisice fel de manifestare culturala, am zis culturala de-adevaratelea, are sansa de a readuce orasul, incet, incet, la matca lui. Asta este ultima solutie.
- Fiecare manifestare culturala serioasa inseamna bani.
- Si nu sint bani, bre?
- La Braila?
- Da. S-o crezi tu ca sintem saraci. Bani sint pe unde vrei tu. Totul e sa scarmeni unde trebuie chestiunea. Daca o scarmeni in alta parte, iese un rahat. Trebuie storsi banii cu inteligenta. Trebuie sa-l pui pe ala cu bani in postura ca pe presedintele Stancu. Lui ii place chestiunea asta si trebuie speculata. I-am spus in fata ca noi il speculam. Trebuie batut fierul cit e cald. Cit el vrea sa faca treaba asta, noi trebuie sa scoatem din el bani.
- Cu Teodora Enache nu mai cintati?
- Ba da, dar nu mai vreau eu sa cint cu ea. Am crescut-o suficient, acum i-am spus ca se poate descurca singura. Pe oriunde se duce face ravagii. La Braila pot sa o aduc cind vreau eu. Eu am creat-o. A venit la mine sa o invat sa cinte. Cind cinta o lua prin porumb rau de tot, dar am invatat-o si am ajuns sa cint cu ea prin toata lumea. Am facut din ea o cintareata de-adevaratelea, dar numai ea stie cita munca si ce exigent am fost.
- De ce nu ati lansat mai multe voci?
- Pentru ca toate vor sa treaca prin pat, dar exigenta atunci trebuie sa fie si mai mare, pentru ca este in joc prestigiul meu. Nu exista ca “ma culc cu el si poti sa faci aia in capul lui”. Nu, e invers. Raspunderea atunci e de doua ori mai mare. Toate voiau sa fie lansate si asta pe mine nu ma intereseaza. Sa te culci asa este o chestie animalica. Maninci o prajiturica si gata.
- In vremurile astea toata lumea maninca o prajiturica.
- E, bravos! Sa fie la ei. De aici se trage nenorocirea si distrugerea moralitatii. In America, atunci cind se intilnesc doi, este o chestie de fair play, totul e de la buric in jos. Cind e si cu cealalta jumatate, si cu sufletul, e marele amor. Dar de unde atita amor astazi, cind omenirea e in stresul care e. La ei functioneaza totul de la buric in jos si merge bine chestiunea. A doua zi, daca se intilnesc la un club si nu se saluta, nici o problema nu e. Minca o prajiturica in doi.
- Pot sa faca "diabet".
- Daca totul e fair play nu faci nici un "diabet", dar daca incerci asta cu romancele, nu merge. Eu am incercat, toate sint de acord si dupa ce se termina chestia aia ma intreaba: “Si miine ce faci? Poti sa-ti dau un telefon?” Gata, imi vine rau! Atunci fac "diabet".
"Pe Regala se bateau cele mai mari firme din lume sa-si vinda marfa"
- Ati spus ca aveam in Braila reprezentanta Coco Chanel. Acum nici in Romania nu mai exista asa ceva, ca sa nu mai vorbim de Braila.
- Pe vremea aceea, pe Regala, se bateau cele mai mari firme din lume sa-si vinda marfa. Si taranii veneau aici si cumparau. Viziru a fost primul sat din Romania care a avut lumina electrica. Acum am trecut cu masina pe acolo si am vazut o ruina. Rusine sa le fie! Era un sat din care pleca griul in toata Europa. La Braila erau trei, patru cabarete. Erau niste dansatoare negrese... Curvetul tot iti arata carnetul de vizita medicala. Atunci m-am inamorat de Silvia. Cind am vazut ca avea si barbat, mi-a venit rau. Ma duceam la bordel si cind imi spunea patroana ca Silvia mai are doi clienti imi venea rau. Ma inamorasem de ea. Cind au vazut ca m-am inamorat asa de rau m-au dat la Marta si apoi la alta. Pe Silvia o consideram iubita mea. Nu intelegeam de ce il ia si pe altul in camera.
- Cind ati fost pentru prima data la... curve?
- La 16 ani. M-a dus Victor, fratele meu mai mare. Marusia, femeia de serviciu, a vazut intr-o zi ca am facut in pat o harta mare, batrineasca. I-a spus mamei, care i-a spus tatalui meu si el i-a dat bani lui Victor sa ma duca la curve. Atunci m-am indragostit de Silvia. Era 25 de lei. Era mult, dar cum sa nu dai ca sa o vezi pe Silvia, care era o frumusete.
"Era spalat cu sapun orasul asta! Un scuipat pe jos nu exista!"
- Care a fost prima afacere pe care ati facut-o?
- In clasele primare. Tata a fost la Cernauti si mi-a adus o bila de cristal mare. Noi jucam bile pe strada, ca in Franta. Cind am venit cu bila aia a fost un dezastru. Tot cartieru' a innebunit. Grecu, colegul meu de banca, mi-a zis: "Astia toti vor sa se joace cu bila ta. Mare prost esti. Inchiriaz-o!". M-am dus la tata si i-am spus sa mai imi aduca vreo zece bile. M-a intrebat de ce, i-am spus ca vreau sa le inchiriez. "Gangster nenorocit! Bine, o sa-i dau un telefon lui Fredy sa-mi mai trimita niste bile", asa mi-a zis tata. Am umplut Braila cu bile. In Braila, pe atunci, pentru 5.000 de bete de chibrit folosite adunate, primeai o pereche de tenisi. Cine avea tenisi, era lucru mare. Trebuia legate cite 100 de bucati. Daca adunai si 150 de cutii de crema de ghete, le curatai, le inchideai si le duceai la un centru, primeai o minge de tenis, o pereche de papuci si o pereche de pantaloni cu bretele. Era lucru mare. Parca-i vad. Erau albastri, cu catarame.
- Era curat orasul?
- Curat? Doamne, mare ti-e puterea! Era spalat cu sapun orasul asta! Un scuipat pe jos nu exista! Nu scuipa nimeni pe strada. Cum sa scuipi pe strada? Doamne, esti nebun? Nu exista scuipat pe strada.
- Ati vindut si ziare?
- Da, la "Universul", dar am dat test. Intii a trebuit sa fiu recomandat. Era ziarul cel mai tare din Romania. Am fost recomandat de familia Negroponte. Un nepot din acea familie il cunostea pe tata si asa mi-a dat recomandare. M-au luat, dar eram jegos, aveam mizerie sub unghii, eram murdar. Umblam prin picioarele goale prin port. Umblam asa pentru ca asa imi placea, nu pentru ca nu aveam haine. Eu nici nu prea dormeam in casa. Dormeam intr-o bucatarie. Cind am vindut ziare eram imbracat de ziar cu tot, tot, tot. Aveam o chestie in care puneam banii, pe categorii de monezi. Trebuia sa ai tehnica, sa bagi mina in geanta si sa scoti un ziar. Trebuia sa te misti repede, sa rizi si sa fii sarmant. Dadeam restul, dar de multe ori lumea imi lasa. Am vindut doua veri si am fost si baiat de mingi la Gradina publica.
- Cind mai aveati timp si de muzica?
- Daca vrei, este timp pentru toate. Tata imi spunea sa nu mai dorm. "Cind ai sa mori, Raducane, tata, milioane de ani o sa ai timp sa tot dormi". Avea dreptate! E o timpenie sa dormi mult. Ajung opt ore. Atunci nu trindavea lumea. Toti aveau raspunderi sa contribuie in felul lor. Mi-aduc aminte cum veneau lipovenii cu peste. Aveau doua cosuri de paie, unul cu stiuci mari, iar in cel mic erau pestii mici si racii. Astia se dadeau gratis.
- Cum adica?
- Eu vorbesc de Braila mea. Cind mergeam in Balta, pe la Macin, bagam mina la mal si scoteam cinci raci. O scuturam pe mal, mai bagam mina o data, alti cinci raci. O suta puteai sa iei.
- Cind ati pus mina pe primul instrument?
- Imediat dupa golaniile cu bile, pe la zece ani si ceva am descoperit sunetele de pian si asta imi gidila sufletul. Am lasat totul pentru asta. Am vrut sa ma fac bucatar pe vapor, pentru ca am vazut odata un chinez mic, bucatar pe un vapor, o parascovenie asa mica, cum ii chema la masa si toti cu o disciplina nebuna veneau. Voiam sa-i stapinesc pe cei mari. Si gangster am vrut sa ma fac pentru ca voiam sa-i omor pe toti care aveau bani din smecherii, nu mai tineau la umanitate si deveneau criminali. Si acum vreau sa-i omor. Cind am fost la Ateneul Roman, fiind eu brand mare, m-au chemat. Era sala plina de milionari si eu primul lucru pe care l-am spus a fost ca am cunoscut la viata mea milionari de-adevaratelea. Am cintat si pe vapor si ei veneau seara la mine si se confesau. Am ajuns la concluzia ca nu poti fi miliardar decit daca jumatate te transformi in gangster. Adica toti din sala erau jumatate gangsteri. Si a fost o rumoare in sala! Am coborit, m-am asezat in rindul doi. In sala era si Patriciu. Il stiu de cind era student la arhitectura. Era baiat linistit. Cind a urcat Patriciu, a inceput sa spuna ca artistii sint boemi, prostii. I-am spus: “Ssss, Patriciu, taci din gura”. Nu a mai vorbit. A plecat.
- Le spuneti direct ce aveti de spus.
- Da, nu place nimanui, dar nu am ce sa le fac. Eu nu am rabdare sa inghit rahaturile unuia si altuia, nu ma intereseaza, nu am de ce.
"Studentii s-au timpit de tot"
- Si cu dragostea cum ramine?
- Te referi la spirit, la fluu-ul ala care iti incalzeste sufletul? Ala e mort. Daca nu ar fi mort, omenirea nu ar fi in balaceala asta nenorocita. Uita-te si tu la televizor. O mosmoleala de colo si pina colo.
- Cum era dragostea pe vremea dumneavoastra?
- Era o actiune, din partea barbatilor, extrem de prudenta si cu mare atentie. Problema numarul unu este ca noi sintem unicat si trebuie sa ne punem sufletul sa caute ceva care sa ni se potriveasca. E ca o cheie. Trebuie corectate unele lucruri, din partea ta, din partea ei, ca totul sa se potriveasca. La femei, totul trebuia facut cu precautie, usor ca nu cumva sa fisurezi ceva. Femeia este sensibila, delicata. Ce spun eu ar trebui sa functioneze si la viteza mare de azi, daca ar fi disciplina. Pacat ca nu mai e Spiru Haret. Eu am stat la scoala patru recreatii in colt, pe coji de nuca, pentru ca nu am scris corect "ducindu-se".
- Si parintii erau de acord?
- Da. Si au iesit generatii de oameni, nu ca acum. M-am crucit cind am auzit ca profesoara de engleza de la facultate da telefon studentilor ca sa-i aduca la cursuri. Am intrebat-o de ce face asta si mi-a raspuns ca altfel i se desfiinteaza catedra. Auzi, unde s-a ajuns!
- Sint doua variante. Ori studentii s-au prostit ori cursul nu e interesant.
- Studentii s-au timpit de tot. Nu mai e disciplina. Este o nenorocire. Inainte toata lumea venea la cursuri pentru ca era prezenta obligatorie. Bine era.
- Inainte erau cursuri audiate si de persoane care nu studiau acea facultate. Acum nu se mai duc nici studentii.
- Adevarat. La cursurile profesorului Breazu toata lumea venea. Amfiteatrul era plin. Toata lumea venea la cursurile lui Rogalschi. Am predat si eu un curs la Conservator si mi-a spus decanul sa nu mai vin pentru ca ceilalti profesori ma urasc de moarte pentru ca toti studentii vin la mine. Sala de conferinte era plina ciucur.
- Si atunci nu e de vina profesorul ca nu vin studentii?
- De vina sint cei care ii angajeaza, cei care ii instruiesc. Este o intreaga pleiada de oameni corupti care protejeaza mediocritatea sub aripa statului. Acum nu mai exista disciplina. Cind eram acasa, cinci frati, fiecare avea cana lui. Nu aveam voie sa bem din cana celuilalt. Erau reguli care se respectau.
Johnny Raducanu s-a nascut la Braila in 1931 si este urmasul unei familii cu indelungata traditie muzicala, datind de pe vremea lui Petre Cretu Solcanu. A urmat liceul la Iasi si la Cluj, apoi si-a continuat studiile la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, la clasa de contrabas a profesorului Josef Prunner. S-a impus ca muzician de jazz la contrabas inca de la 19 ani. A colaborat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianistii Friedrich Gulda si Guido Manussardi. In 1987 devine membru de onoare al Academiei "Louis Armstrong" din New Orleans. Marele jazzolog american Leonard Feather l-a numit "Mr. Jazz of Romania". Mentor al tinerei generatii , Johnny Raducanu este considerat un "monstru sacru" al jazz-ului romanesc. A cintat in diferite formatii, cu cei mai renumiti muzicieni romani - Quintetul de jazz Bucuresti, Richard Oschanitzky, Aura Urziceanu, iar in ultimii ani cu muzicieni mai tineri, al caror mentor a devenit: Teodora Enache, Ionut Baranga, Jean Stoian, Pedro Negrescu, Lucian Maxim. A concertat, de-a lungul carierei sale, pe toate scenele festivaliere romanesti din Ploiesti, Sibiu, Brasov, Costinesti, Bucuresti, Iasi, Cluj, Craiova, Timisoara, cit si peste hotare: SUA, Germania, Franta, Elvetia, Anglia, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Danemarca, Belgia, Olanda, Austria, Rusia.
In prezent, continua sa cinte vinerea in "Club Nouveau" si duminica la "Laptaria lui Enache".
"Esti bandit bun, scoti banditi buni. Esti bandit prost, scoti mediocri"
- Ati gasit ceva din Braila celor 1.000 de piane, pe care o iubiti, in Braila de astazi?
- Nu. Totul este o ruina, dar ce am gasit si mi se pare extraordinar de bine, am gasit oameni, ca domnul Stancu. I-am spus in fata: "Dumneata esti un ignorant, habar n-ai ceea ce faci, este o nebunie, nu stiu cum te-ai legat de ea, dar noi profitam de chestia asta. Profitul nostru inseamna prosperitate pentru cultura, posibilitatea de a o readuce in orasul asta. Daca greci nu avem, flota nu mai avem, griu nu mai avem, porto-franco nu mai avem, nu mai avem nimic, nu mai avem timp, nu mai avem Regala, nu mai avem rege, nu mai avem nimic, atunci pornim pe cultura. Nu ca aceea trecuta, pentru ca nu se mai poate, dar o alta cultura pe masura traditiei acestui oras. Daca bunicii, strabunii mei, mama cintau la cinematograful mut, mama m-a nascut pe mine cu sute de ani de cultura muzicala si am iesit ce-am iesit. Esti bandit bun, scoti banditi buni. Esti bandit prost, scoti mediocri.
- Si cei 50 de ani de comunism nu au stricat?
- Ba da, au stricat tot, dar au omorit partea fizica, materiala a orasului. Locul asta, Braila, este incarcat cu o mare energie. A scos oameni mari care au facut cariera nationala, mondiala, asa cum a fost, de exemplu, Nae Ionescu. Ei au avut o energie locala, de unde au pornit. Cind vine aici unul ca mine si cinta si face aceste demonstratii de dragoste pentru aceste locuri, pina la lacrimi, toata acea energie vine inapoi aici.
- Credeti ca isi va mai reveni vreodata orasul?
- Isi va reveni cu lume ignoranta, care este foarte buna in specialitatea ei si cu o parte din ea care tine la inaintasi. Energia aceea care ridica in prestigiu toti oamenii. Degeaba vrei prestigiu cind vii dintr-o mocirla ca... Becali. El poarta camasi de la Londra, orisice vrei face, insa el este un mitocan care atinge perfectiunile mitocanesti.
- Dar are bani.
- Eram sigur ca o sa spui asta! (Ride). Nu conteaza.
- Ce faceau oamenii cu bani pe vremea dumneavoastra?
- Era un machedon in Braila, nea Hagi Sima, care avea pe Regala un salon de dans. Avea un parchet lustruit de-ti faceai mustata in el. Era o formatie care cinta. Am cintat si eu acolo. Tinerii veneau acolo, dansau. Pe vremea aceea toti oamenii aveau doua batiste: una in care isi suflau nasul si una cu care se stergeau de transpiratie. Cind veneai la salon trebuia sa ai trei batiste. A treia era cumparata de la Coco Chanel, care avea reprezentanta aici, in Braila. De acolo cumparai batiste parfumate. Si ca sa vezi ce era orasul asta! La salon, baietii scoteau batista aia parfumata - tin-te bine sa nu cazi - si-o puneau pe mina, ca sa nu simta fata usoara transpiratie a miinii. S-o stringi, sa-i atingi titele era o mitocanie care nu exista nici in Comorofca. Se tinea distanta. Acest Hagi Sima, avea salonul intre Plevna si Stefan cel Mare, la Etaj, pe Regala. El locuia pe Plevna si dadea tuturor caselor de pe strada lui cite un cos de Craciun plin cu de toate. Daca aveai copil si era talentat si nu mai aveai bani sa-l tii la scoala, te duceai la Polidor sau la Licandropol si el ii intreba pe parinti ce vrea copilul sa se faca. Si ii dadea bani pentru asta, daca dovedea cu note bune ca merita. Daca unul voia sa faca medicina, il trimitea la Paris. Cind se intorcea ii deschidea si un cabinet in Braila, iar toti acei bani ii dadea inapoi in rate, in vreo 30 de ani. De ce dadea acesti bani? Ca sa prospere orasul. Si prospera. Asta era.
- Si acum nu credeti ca mai e posibil asa ceva?
- Nu, pentru ca mitocanul roman nu cunoaste aceste lucruri. El stie sa manince slanina din borcan, sa bea bere, sa traga pirturi si sa vorbeasca de Becali si de fotbal. Acum fiecare om ar trebui ca acolo unde este sa faca o munca cu profit economic, dar sa nu treaca nepasator pe linga cultura. Cind vezi un om nenorocit sa-l chemi, sa-i dai niste bani si sa-i spui sa nu mai vina doua zile. Asta insemna cultura.
- Dar sint multi care traiesc din mila publica si chiar daca le dai, a doua zi sint tot acolo.
- Daca sint multi, atunci vinovati sint cei de la Primarie. Ei trebuie sa fie atenti sa nu fie atit de multi cei care cersesc. Daca nu se poate altfel, chemi pe Fane Spoitoru cu 100 de tigani care au masti, sa-i linisteasca. Eu i-am intrebat pe baietii lui Fane Spoitoru daca au curaj sa se bata cu tiganii aia din Rahova si mi-au spus: “Nu, nea Johnny, pentru ca aia nu discuta. Rid de tine si baga sabia. Ne e frica de ei”. Fane Spoitoru e un fel de Terente... Eu eram la Dunare si am vazut cind tragea cu tunul dupa Terente.
- L-ati vazut pe Terente?
- O data, pe terasa, la o gradina. Statea si bea cu cineva. L-a recunoscut un trecator. A spus “Uite-l pe Terente!” si au chemat Politia, dar degeaba, el deja plecase. Era lipovean. Era blond, semana foarte bine cu Jean Marais, era un tip foarte bine.
- De la renumitii gangsteri ni se trage vorba ca sintem un oras de cutitari.
- Nu este adevarat. Aia ne-au facut de ris.
"S-o crezi tu ca sintem saraci. Bani sint pe unde vrei tu. Totul e sa scarmeni unde trebuie chestiunea"
- Ce sanse are un festival de jazz la Braila?
- Tu, copila, orisice fel de manifestare culturala, am zis culturala de-adevaratelea, are sansa de a readuce orasul, incet, incet, la matca lui. Asta este ultima solutie.
- Fiecare manifestare culturala serioasa inseamna bani.
- Si nu sint bani, bre?
- La Braila?
- Da. S-o crezi tu ca sintem saraci. Bani sint pe unde vrei tu. Totul e sa scarmeni unde trebuie chestiunea. Daca o scarmeni in alta parte, iese un rahat. Trebuie storsi banii cu inteligenta. Trebuie sa-l pui pe ala cu bani in postura ca pe presedintele Stancu. Lui ii place chestiunea asta si trebuie speculata. I-am spus in fata ca noi il speculam. Trebuie batut fierul cit e cald. Cit el vrea sa faca treaba asta, noi trebuie sa scoatem din el bani.
- Cu Teodora Enache nu mai cintati?
- Ba da, dar nu mai vreau eu sa cint cu ea. Am crescut-o suficient, acum i-am spus ca se poate descurca singura. Pe oriunde se duce face ravagii. La Braila pot sa o aduc cind vreau eu. Eu am creat-o. A venit la mine sa o invat sa cinte. Cind cinta o lua prin porumb rau de tot, dar am invatat-o si am ajuns sa cint cu ea prin toata lumea. Am facut din ea o cintareata de-adevaratelea, dar numai ea stie cita munca si ce exigent am fost.
- De ce nu ati lansat mai multe voci?
- Pentru ca toate vor sa treaca prin pat, dar exigenta atunci trebuie sa fie si mai mare, pentru ca este in joc prestigiul meu. Nu exista ca “ma culc cu el si poti sa faci aia in capul lui”. Nu, e invers. Raspunderea atunci e de doua ori mai mare. Toate voiau sa fie lansate si asta pe mine nu ma intereseaza. Sa te culci asa este o chestie animalica. Maninci o prajiturica si gata.
- In vremurile astea toata lumea maninca o prajiturica.
- E, bravos! Sa fie la ei. De aici se trage nenorocirea si distrugerea moralitatii. In America, atunci cind se intilnesc doi, este o chestie de fair play, totul e de la buric in jos. Cind e si cu cealalta jumatate, si cu sufletul, e marele amor. Dar de unde atita amor astazi, cind omenirea e in stresul care e. La ei functioneaza totul de la buric in jos si merge bine chestiunea. A doua zi, daca se intilnesc la un club si nu se saluta, nici o problema nu e. Minca o prajiturica in doi.
- Pot sa faca "diabet".
- Daca totul e fair play nu faci nici un "diabet", dar daca incerci asta cu romancele, nu merge. Eu am incercat, toate sint de acord si dupa ce se termina chestia aia ma intreaba: “Si miine ce faci? Poti sa-ti dau un telefon?” Gata, imi vine rau! Atunci fac "diabet".
"Pe Regala se bateau cele mai mari firme din lume sa-si vinda marfa"
- Ati spus ca aveam in Braila reprezentanta Coco Chanel. Acum nici in Romania nu mai exista asa ceva, ca sa nu mai vorbim de Braila.
- Pe vremea aceea, pe Regala, se bateau cele mai mari firme din lume sa-si vinda marfa. Si taranii veneau aici si cumparau. Viziru a fost primul sat din Romania care a avut lumina electrica. Acum am trecut cu masina pe acolo si am vazut o ruina. Rusine sa le fie! Era un sat din care pleca griul in toata Europa. La Braila erau trei, patru cabarete. Erau niste dansatoare negrese... Curvetul tot iti arata carnetul de vizita medicala. Atunci m-am inamorat de Silvia. Cind am vazut ca avea si barbat, mi-a venit rau. Ma duceam la bordel si cind imi spunea patroana ca Silvia mai are doi clienti imi venea rau. Ma inamorasem de ea. Cind au vazut ca m-am inamorat asa de rau m-au dat la Marta si apoi la alta. Pe Silvia o consideram iubita mea. Nu intelegeam de ce il ia si pe altul in camera.
- Cind ati fost pentru prima data la... curve?
- La 16 ani. M-a dus Victor, fratele meu mai mare. Marusia, femeia de serviciu, a vazut intr-o zi ca am facut in pat o harta mare, batrineasca. I-a spus mamei, care i-a spus tatalui meu si el i-a dat bani lui Victor sa ma duca la curve. Atunci m-am indragostit de Silvia. Era 25 de lei. Era mult, dar cum sa nu dai ca sa o vezi pe Silvia, care era o frumusete.
"Era spalat cu sapun orasul asta! Un scuipat pe jos nu exista!"
- Care a fost prima afacere pe care ati facut-o?
- In clasele primare. Tata a fost la Cernauti si mi-a adus o bila de cristal mare. Noi jucam bile pe strada, ca in Franta. Cind am venit cu bila aia a fost un dezastru. Tot cartieru' a innebunit. Grecu, colegul meu de banca, mi-a zis: "Astia toti vor sa se joace cu bila ta. Mare prost esti. Inchiriaz-o!". M-am dus la tata si i-am spus sa mai imi aduca vreo zece bile. M-a intrebat de ce, i-am spus ca vreau sa le inchiriez. "Gangster nenorocit! Bine, o sa-i dau un telefon lui Fredy sa-mi mai trimita niste bile", asa mi-a zis tata. Am umplut Braila cu bile. In Braila, pe atunci, pentru 5.000 de bete de chibrit folosite adunate, primeai o pereche de tenisi. Cine avea tenisi, era lucru mare. Trebuia legate cite 100 de bucati. Daca adunai si 150 de cutii de crema de ghete, le curatai, le inchideai si le duceai la un centru, primeai o minge de tenis, o pereche de papuci si o pereche de pantaloni cu bretele. Era lucru mare. Parca-i vad. Erau albastri, cu catarame.
- Era curat orasul?
- Curat? Doamne, mare ti-e puterea! Era spalat cu sapun orasul asta! Un scuipat pe jos nu exista! Nu scuipa nimeni pe strada. Cum sa scuipi pe strada? Doamne, esti nebun? Nu exista scuipat pe strada.
- Ati vindut si ziare?
- Da, la "Universul", dar am dat test. Intii a trebuit sa fiu recomandat. Era ziarul cel mai tare din Romania. Am fost recomandat de familia Negroponte. Un nepot din acea familie il cunostea pe tata si asa mi-a dat recomandare. M-au luat, dar eram jegos, aveam mizerie sub unghii, eram murdar. Umblam prin picioarele goale prin port. Umblam asa pentru ca asa imi placea, nu pentru ca nu aveam haine. Eu nici nu prea dormeam in casa. Dormeam intr-o bucatarie. Cind am vindut ziare eram imbracat de ziar cu tot, tot, tot. Aveam o chestie in care puneam banii, pe categorii de monezi. Trebuia sa ai tehnica, sa bagi mina in geanta si sa scoti un ziar. Trebuia sa te misti repede, sa rizi si sa fii sarmant. Dadeam restul, dar de multe ori lumea imi lasa. Am vindut doua veri si am fost si baiat de mingi la Gradina publica.
- Cind mai aveati timp si de muzica?
- Daca vrei, este timp pentru toate. Tata imi spunea sa nu mai dorm. "Cind ai sa mori, Raducane, tata, milioane de ani o sa ai timp sa tot dormi". Avea dreptate! E o timpenie sa dormi mult. Ajung opt ore. Atunci nu trindavea lumea. Toti aveau raspunderi sa contribuie in felul lor. Mi-aduc aminte cum veneau lipovenii cu peste. Aveau doua cosuri de paie, unul cu stiuci mari, iar in cel mic erau pestii mici si racii. Astia se dadeau gratis.
- Cum adica?
- Eu vorbesc de Braila mea. Cind mergeam in Balta, pe la Macin, bagam mina la mal si scoteam cinci raci. O scuturam pe mal, mai bagam mina o data, alti cinci raci. O suta puteai sa iei.
- Cind ati pus mina pe primul instrument?
- Imediat dupa golaniile cu bile, pe la zece ani si ceva am descoperit sunetele de pian si asta imi gidila sufletul. Am lasat totul pentru asta. Am vrut sa ma fac bucatar pe vapor, pentru ca am vazut odata un chinez mic, bucatar pe un vapor, o parascovenie asa mica, cum ii chema la masa si toti cu o disciplina nebuna veneau. Voiam sa-i stapinesc pe cei mari. Si gangster am vrut sa ma fac pentru ca voiam sa-i omor pe toti care aveau bani din smecherii, nu mai tineau la umanitate si deveneau criminali. Si acum vreau sa-i omor. Cind am fost la Ateneul Roman, fiind eu brand mare, m-au chemat. Era sala plina de milionari si eu primul lucru pe care l-am spus a fost ca am cunoscut la viata mea milionari de-adevaratelea. Am cintat si pe vapor si ei veneau seara la mine si se confesau. Am ajuns la concluzia ca nu poti fi miliardar decit daca jumatate te transformi in gangster. Adica toti din sala erau jumatate gangsteri. Si a fost o rumoare in sala! Am coborit, m-am asezat in rindul doi. In sala era si Patriciu. Il stiu de cind era student la arhitectura. Era baiat linistit. Cind a urcat Patriciu, a inceput sa spuna ca artistii sint boemi, prostii. I-am spus: “Ssss, Patriciu, taci din gura”. Nu a mai vorbit. A plecat.
- Le spuneti direct ce aveti de spus.
- Da, nu place nimanui, dar nu am ce sa le fac. Eu nu am rabdare sa inghit rahaturile unuia si altuia, nu ma intereseaza, nu am de ce.
"Studentii s-au timpit de tot"
- Si cu dragostea cum ramine?
- Te referi la spirit, la fluu-ul ala care iti incalzeste sufletul? Ala e mort. Daca nu ar fi mort, omenirea nu ar fi in balaceala asta nenorocita. Uita-te si tu la televizor. O mosmoleala de colo si pina colo.
- Cum era dragostea pe vremea dumneavoastra?
- Era o actiune, din partea barbatilor, extrem de prudenta si cu mare atentie. Problema numarul unu este ca noi sintem unicat si trebuie sa ne punem sufletul sa caute ceva care sa ni se potriveasca. E ca o cheie. Trebuie corectate unele lucruri, din partea ta, din partea ei, ca totul sa se potriveasca. La femei, totul trebuia facut cu precautie, usor ca nu cumva sa fisurezi ceva. Femeia este sensibila, delicata. Ce spun eu ar trebui sa functioneze si la viteza mare de azi, daca ar fi disciplina. Pacat ca nu mai e Spiru Haret. Eu am stat la scoala patru recreatii in colt, pe coji de nuca, pentru ca nu am scris corect "ducindu-se".
- Si parintii erau de acord?
- Da. Si au iesit generatii de oameni, nu ca acum. M-am crucit cind am auzit ca profesoara de engleza de la facultate da telefon studentilor ca sa-i aduca la cursuri. Am intrebat-o de ce face asta si mi-a raspuns ca altfel i se desfiinteaza catedra. Auzi, unde s-a ajuns!
- Sint doua variante. Ori studentii s-au prostit ori cursul nu e interesant.
- Studentii s-au timpit de tot. Nu mai e disciplina. Este o nenorocire. Inainte toata lumea venea la cursuri pentru ca era prezenta obligatorie. Bine era.
- Inainte erau cursuri audiate si de persoane care nu studiau acea facultate. Acum nu se mai duc nici studentii.
- Adevarat. La cursurile profesorului Breazu toata lumea venea. Amfiteatrul era plin. Toata lumea venea la cursurile lui Rogalschi. Am predat si eu un curs la Conservator si mi-a spus decanul sa nu mai vin pentru ca ceilalti profesori ma urasc de moarte pentru ca toti studentii vin la mine. Sala de conferinte era plina ciucur.
- Si atunci nu e de vina profesorul ca nu vin studentii?
- De vina sint cei care ii angajeaza, cei care ii instruiesc. Este o intreaga pleiada de oameni corupti care protejeaza mediocritatea sub aripa statului. Acum nu mai exista disciplina. Cind eram acasa, cinci frati, fiecare avea cana lui. Nu aveam voie sa bem din cana celuilalt. Erau reguli care se respectau.
